Radu Vrabie, despre lotul de arme de la Leușeni: Nu avem dovezi împotriva vameșilor

Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, susține că ancheta privind transportul de armament depistat anul trecut la frontiera Leușeni-Albița nu a scos la iveală implicarea vreunui angajat al Vămii. Potrivit acestuia, instituția a desfășurat propriile verificări, în paralel cu ancheta penală.
„Am făcut și cercetările noastre, a fost și ancheta penală. Au fost trimise cinci persoane, dacă nu mă înșel, în judecată. Din fericire pentru sistemul vamal, nu am avut dovezi și nu am avut nimic demonstrat privind implicarea unor funcționari vamali”, a declarat Radu Vrabie în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.
Șeful Serviciului Vamal afirmă că este vorba despre un caz de rezonanță, dar consideră că tentativa de transport ilegal a armamentului reprezintă un caz izolat.
„Urmează ca autoritățile competente să dea o notă care au fost motivele, de ce a fost această tentativă”, a mai spus Vrabie.
Dosarul a fost expediat în instanță la sfârșitul lunii mai. Procurorii PCCOCS au trimis în judecată cinci persoane din Chișinău și Dubăsari, suspectate că ar fi participat la transportarea clandestină a unui lot de armament din Ucraina, prin Republica Moldova, cu destinația finală Israel.
În camionul oprit la 20 noiembrie 2025, la punctul de trecere Leușeni-Albița, oamenii legii au descoperit un lansator portabil de rachete antiaeriene „Verba”, opt lansatoare antitanc RPG-30, 18 sisteme antitanc ghidate „Kornet”, dar și componente ale unei drone de tip Geran-2.
Potrivit procurorilor, armele ar fi fost introduse clandestin din Ucraina și ascunse în compartimente special amenajate ale camionului.
Printre persoanele deferite justiției se numără presupusul organizator al schemei, asistentul său logistic, un broker vamal, un exportator care administra compania implicată și șoferul camionului. Șoferul care a încercat să introducă încărcătura în România este investigat separat de autoritățile române.
Unul dintre inculpați, Eugeniu Pralea, și-a recunoscut vina și a fost condamnat la cinci ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pentru trei ani.
În iulie, ceilalți patru inculpați au fost scoși din arest preventiv. Alexei Piankovski și Maxim Darii au fost plasați în arest la domiciliu, iar Veaceslav Pîrvu și Valeriu Braga au fost plasați sub control judiciar. Procurorii PCCOCS au contestat decizia.