I. Realizări
Determinîndu-şi vectorul său de dezvoltare, bazat pe valorile liberale ale culturii occidentale, a fost practic complet revizuit şi recreat întregul cadru normativ juridic. În contextul tranziţiei economice, reformele trebuie să se producă conform următoarei structuri: liberalizare, deetatizare şi creare a instituţiilor şi a mecanismelor caracteristice economiei de piaţă. Concepţia de reformare a Republicii Moldova s-a realizat în acest cadru: liberalizarea preţurilor şi renunţarea la sistemul planificat de gestiune a economiei, concomitent, creîndu-se mecanismele necesare funcţionării economiei de piaţă – crearea sistemului bancar, instituirea pieţei de capital, introducerea monedei naţionale, crearea altor instituţii şi amplul proces privind producerea noului cadru juridic. Reînviind proprietatea privată, în Republica Moldova a fost efectuată privatizarea în masă a proprietăţii de stat, a fost introdusă şi pusă bine pe picioare valuta naţională – leul moldovenesc. Din starea permanent deficitară în toate, piaţa bunurilor şi serviciilor autohtone capătă forme din ce în ce mai civilizate.
Industria şi agricultura naţională, construcţiile şi transportul, sfera comerţului şi serviciilor, sectorul financiar, în pofida competitivităţii încă reduse, nu mai prezintă deja acele întreprinderi de stat care produceau mărfuri pentru “depozit” cu o “marcă de calitate” iluzorie, urmată de distribuţia planificată garantată. Ţine de domeniul trecutului şi formarea centralizată a preţurilor care ignoră, în mare măsură, principiile de bază ale eficienţei economice. În tot acest răstimp, s-a format o nouă generaţie de specialişti şi manageri capabili să gîndească şi să-şi realizeze potenţialul în condiţiile dure ale unui mediu competitiv şi economii de piaţă. Tehnologiile informaţionale devin o parte vitală a realităţii noastre şi o sursă de mîndrie. Se transformă oraşele noastre, devenind tot mai europene, iar “monumentele” clădirilor din panouri arată disonant pe străzile noastre. Clasa de mijloc, în curs de formare, tot îşi revendică mai ferm drepturile asupra formării principiilor şi condiţiilor de dezvoltare a societăţii.
Pe calea reformelor de piaţă au fost transferate, în mare parte, ştiinţa şi învăţămîntul superior. S-a înregistrat o tendinţă pozitivă în majorarea finanţării cercetărilor ştiinţifice. În anul 2008, în ştiinţă şi inovare se investeau deja 388,2 milioane lei sau 0,7 % din PIB şi acest lucru s-a reflectat, în mod evident, la creşterea contribuţiei ştiinţei în economia ţării. În ştiinţă a început să se întoarcă tinerii. S-au înregistrat tendinţe pozitive atît în creşterea cantităţii şi calităţii realizărilor ştiinţifice, cît şi în punerea lor în aplicare.
Cu regret, finanţarea pentru ştiinţă a scăzut, în următorii anii, atît în termeni absoluţi, cît şi relativi.
II. Probleme
În aceşti 20 de ani de Independenţă a Republicii Moldova, intenţiile de reformare au fost o constantă a discursului politic, însă, reuşite în materie de transformări esenţiale nu s-au prea înregistrat. Cu unele excepţii, clasa politică nu şi-a putut asuma responsabilitatea şi, respectiv, costurile legate de promovarea unor transformări cardinale. Evident, reformele orientate spre crearea unei economii de piaţă funcţionale nu s-ar fi putut realiza fără suportarea unor costuri sociale, însă, aceste “pierderi” erau inevitabile şi ar fi fost mici în comparaţie cu avantajele generate de crearea unei economii competitive, care ar fi asigurat o dezvoltare durabilă şi calitativă.
Pe de altă parte, neimplicarea în realizarea unor profunde transformări a generat o situaţie în care economia naţională a acumulat dezechilibre structurale şi funcţionale. Astfel, după 20 de ani de existenţă, Republica Moldova are o situaţie social-economică care cu greu poate fi catalogată cel puţin cu calificativul „satisfăcător”.
Politicile publice nu au stimulat îndeajuns crearea unor capacităţi de producţie şi, în prezent, statul nostru are un potenţial productiv redus. La rîndul său, tergiversarea reformelor, va agrava problemele existente în sectoarele economiei naţionale, grăbind transformarea acestora în constrîngeri iminente pentru dezvoltarea economică. Fragilitatea înaltă a construcţiei economice face ca procesul creşterii în Republica Moldova să fie extrem de vulnerabil la şocuri, atît de ordin extern, cît şi intern. Probabilitatea producerii unor şocuri va plana constant asupra economiei naţionale pe termen mediu, fapt ce va afecta negativ creşterea.
În general, pe parcursul acestor 20 de ani dificili şi de multe ori dramatici, noi am trecut calea, pe care chiar ţările înaintaşe au parcurs-o timp de mai multe decenii. Trebuie să recunoaştem, însă, că o mare parte din reformele efectuate au fost de cele mai dese ori lansate în grabă, cu consecinţe dezastruoase atît pentru agenţii economici, cît şi pentru populaţie. În special, a fost afectată puternic generaţia mai în vîrstă. Mulţi dintre ei sînt la limita supravieţuirii. În industrie nu s-a atins nici măcar jumătate din nivelul de producţie al anului 1990, în agricultură productivitatea muncii e mai mică decît cu 20 de ani în urmă, iar volumele de producţie, în general, au scăzut de mai multe ori. S-a micşorat de cîteva ori şi transportul de mărfuri, concomitent cu tranzitarea prin Republica Moldova. Astăzi, cele mai multe drumuri sînt într-o stare dezastruoasă şi, conform evaluărilor experţilor străini, după calitatea acestora, ne aflăm printre ultimele locuri în lume.
În fiecare an, zeci de mii de cetăţeni părăsesc Republica Moldova. În special, deosebit de mare este exodul tinerilor şi persoanelor în cea mai productivă vîrstă. Cîştigurile lor din străinătate au devenit baza „bunăstării” noastre relative. Doar în anul trecut, 2010, prin intermediul caselor de schimb valutar, oficial, în economia ţării au ajuns aproape 1,9 miliarde dolari SUA, ceea ce constituie echivalentul a circa 60 % din toată piaţa naţională de bunuri şi servicii. De notat în context că, în anul 2011, fluxul de valută străină s-a majorat cu încă 25 %.
Principalele probleme ale realităţii de azi rămîn a fi instabilitatea politică, corupţia mare şi monopolizarea pieţei interne, penetrate de înţelegerile de coluziune (de cartel). Anume acestea, nerespectînd principiile democraţiei şi ale transparenţei, dictează statului Republica Moldova tarifele şi preţurile umflate, precum şi “dreptul” lor la îmbogăţirea personală fără frîu, luînd şi ultima bucată de pîine de la concetăţenii lor.
La etapa actuală a dezvoltării umane este general acceptată axioma că o alternativă economiei bazate pe cunoaştere nu există. Însă, nivelul cunoştinţelor şi ştiinţei în ţara noastră, ca şi în toată lumea, constituie o reflecţie adecvată a propriei dezvoltări economice, sociale şi culturale. Pentru ca ştiinţa şi cunoştinţele să se dezvolte, constituind baza viitoarei renaşteri a ţării, se impune cererea lor din partea mediului economic şi de afaceri. Şi cum aceasta astăzi nu prea există, în ajutor trebuie să vină statul.
Evoluţiile pozitive de pînă în prezent sînt fragmentare şi fragile. Remunerarea oamenilor de ştiinţă rămîne a fi ruşinos de mică, în special, în rîndul tinerilor cercetători. Aceasta continuă să fie bazată, în principal, pe vechimea ştiinţifică şi pedagogică, titluri academice şi grade, dar nu pe rezultatele activităţii de cercetare. Instituţiile ştiinţifice de stat sunt împotmolite, totodată, într-o masă diversă de rapoarte formale, mai ales financiare, care demult nu se mai utilizează în lumea civilizată.
Dar formarea cadrelor în şcoala superioară? Goana primitivă după un număr cît mai mare de studenţi în bază de contract, cu o gamă infinită de specialităţi oferite în cadrul unei instituţii de învăţămînt, a înrăutăţit dramatic calitatea predării. Mulţi profesori predau studenţilor doar din manuale şi conspecte învechite, rupte de la realităţile din practica actuală. Astăzi, şcolile ştiinţifice din universităţi sînt mai mult o excepţie. În ţările dezvoltate, cea mai importantă condiţie pentru predare – reprezintă activitatea prin cumul într-un laborator ştiinţific sau activitatea cu succes în producere. Acest “business” moldovenesc al şcolii superioare e construit pe baza unui slab contingent profesoral.
În prezent avem o situaţie destul de interesantă, Republica Moldova are ritmuri bune de creştere, dar dinamica pozitivă nu e generată de factori interni. Consumul, finanţat din remitenţe, determină dinamica economică, iar Republica Moldova are în plan intern capacităţi reduse de a genera o creştere calitativă. Actualul model, cu toate că permite statului să se dezvolte şi nu implică eforturi sporite pentru menţinerea sa, reprezintă o provocare pe termen lung, pentru economia naţională. Este improbabil ca această creştere a remitenţelor să poată fi menţinută pe un termen lung. Odată cu absorbţia migranţilor de către ţările gazdă şi reunificarea peste hotare a familiilor lor, volumul remitenţelor direcţionate spre Republica Moldova se va reduce mult.
Actualmente, orice tărăgănare în realizarea unor reforme profunde, liberale prin esenţă – deoarece economia modernă este o economie liberală – va reţine pe mult timp Republica Moldova în ultimul eşalon al dezvoltării. În acest context, se impune schimbarea ”modelului” de funcţionare a economiei naţionale. Sursele ce ar putea asigura dezvoltarea economică durabilă rămîn a fi investiţiile şi exportul. În acelaşi timp, remodelarea economiei naţionale impune realizarea unor schimbări structurale profunde.
III. Propuneri
În lumina celor expuse mai sus, noua Strategie Naţională de Dezvoltare trebuie să potenţeze eforturile de reformare pe următoarele direcţii:
a. Luînd în considerare faptul că instituţiile publice au rolul central în asigurarea competitivităţii economiei naţionale, Guvernul trebuie să păstreze reforma instituţiilor din sectorul public drept prioritate a sa în materie de politici. Un element important al reformării în acest domeniu ţine de elaborarea unui nou sistem de remunerare în cadrul sectorului public, bazat pe eficienţa şi randamentul angajaţilor.
b. Un risc pentru finanţele publice vine din partea sistemului de pensionare. Reformarea sistemului de pensionare devine un imperativ pentru Republica Moldova. Amînarea unei transformări profunde a sistemului de pensionare poate genera constrîngeri atît pentru sistemul finanţelor publice, cît şi pentru sectorul social. Pentru perfecţionarea funcţionării sistemului asigurării cu pensii se impune examinarea următoarelor posibilităţi:
– reexaminarea modelului în vigoare de asigurare cu pensii;
– ridicarea vîrstei de pensionare şi unificarea ei pentru bărbaţi şi femei;
– modernizarea mecanismului de organizare şi finanţare a asigurării cu pensii.
c. Crearea unor condiţii favorabile pentru activitatea mediului de afaceri trebuie să fie o prioritate majoră pentru activitatea Guvernului. În acest sens, se impun realizarea reformelor pe următoarele dimensiuni:
– simplificarea în continuare a operaţiunilor / iniţierii afacerilor;
– înlăturarea barierelor în comerţul transfrontalier;
– îmbunătăţirea dialogului dintre sectoarele public şi privat;
– crearea unui mediu concurenţial autentic.
d. Pentru a susţine pilonul cunoştinţelor se recomandă următoarele măsuri:
– luînd în considerare faptul că numărul elevilor a scăzut cu mult, comparativ cu efectivul cadrelor didactice, iar numărul de şcoli s-a redus nesemnificativ, pe termen mediu e necesară ajustarea numărului pedagogilor, concomitent cu majorarea salariilor acestora, şi optimizarea reţelei instituţiilor de învăţămînt;
– reformarea sistemului de învăţămînt trebuie axată pe modificarea curriculei şi îmbunătăţirea procesului de formare a cadrelor didactice;
– îmbunătăţirea calităţii învăţămîntului profesional şi superior. Un rol important în reformare l-ar avea stabilirea parteneriatelor dintre mediul academic şi cel de business.
e. Calitatea infrastructurii naţionale poate fi calificată ca una destul de proastă, fiind necesare o serie de măsuri în vederea îmbunătăţirii acesteia. Eforturile în domeniul infrastructurii trebuie orientate pe următoarele direcţii:
– diversificarea surselor de aprovizionare cu energie;
– îmbunătăţirea eficienţei energetice;
– restructurarea politicilor tarifare în vederea ajustării tarifelor la costuri;
– restructurarea întreprinderilor de stat care gestionează infrastructura prin promovarea eficienţei şi a practicilor comerciale în activitatea acestora.
Închei, totuşi, acest articol în spiritul optimismului care mă caracterizează. Soluţii de ieşire din criză au fost şi mai sunt încă, improtant e să ne unificăm forţele şi să ne pătrundem de importanţa şi iminenţa reformelor, care, realizate inteligent şi cu bună credinţă, ne-ar schimba viaţa în bine şi ne-ar ajuta să înaintăm efectiv pe calea aderării la Uniunea Europeană. În pofida faptului că Republica Moldova se confruntă cu multe probleme dificile, care, iată, eclipseaza oarecum şi prezenta aniversare, statul nostru se mişcă, totuşi, înainte. Ne-am dori cu toţii ca această mişcare pe calea progresului, a bunăstrării să fie mai rapidă, mai energică şi mai hotărîtă, fără zig-zaguri care ne-ar arunca înapoi, iar pentru aceasta avem nevoie de două elemente-cheie: voinţă politică şi mobilizarea tuturor cetăţenilor Republicii Moldova în jurul Ideii Naţionale de aderare la Uniunea Europeană.
acad. Gheorghe DUCA, Preşedinte AŞM
