20 de ani de raporturi diplomatice moldo-române

În adresarea pe care a susţinut-o ieri în faţa membrilor corpului diplomatic al României, vicepremierul Iurie Leancă a făcut un bilanţ al celor două decenii de relaţii diplomatice dintre Chişinău şi Bucureşti, evocând semnificaţia raporturilor bilaterale în promovarea demersului european al ţării noastre şi subliniind importanţa României în acest proces. „Dincolo de comunitatea de limbă, cultură şi apartenenţă civilizaţională, faptul că suntem vecini implică şi responsabilităţi suplimentare, şi un rol mult mai pregnant şi mai important pe care România îl joacă şi îl va juca în destinul – sper eu, european – al RM. Mulţumesc dlui ministru Baconschi şi colegilor din minister pentru că au făcut posibilă implementarea Grupului pentru Acţiunea Europeană a RM, coprezidat de România. Sunt mândru, bucuros şi onorat de invitaţia de a participa la această reuniune. Sper să instituim şi la Chişinău o astfel de tradiţie şi vom fi foarte bucuroşi dacă dl ministru Teodor Baconschi ne va onora cu prezenţa”, a declarat ministrul Iurie Leancă. La rândul său, el a fost asigurat de sprijinul plenar în continuare, din partea României, pentru apropierea RM de familia europeană. Ministrul Baconschi a subliniat, cu această ocazie, că prezenţa sa la Bucureşti are loc într-un context extrem de favorabil al relaţiei bilaterale – aniversarea Zilei Independenţei şi a Limbii Române şi a 20 de ani de relaţii diplomatice între Bucureşti şi Chişinău.
În cadrul întrevederii bilaterale pe care au avut-o, cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul actual al subiectelor de pe agenda bilaterală, inclusiv cele ce se referă la proiectele de interconexiune energetică şi la organizarea şedinţei comune a celor două Guverne, în toamna anului curent. De asemenea, Leancă a acceptat invitaţia omologului său român de a participa la lucrările Reuniunii Ministeriale privind Strategia Dunării, care se va desfăşura la Bucureşti în luna noiembrie. „Sperăm că vom reuşi să ne continuăm dialogul sectorial, interguvernamental la vârf şi pentru ca atenţia UE faţă de RM să se menţină vie”, a declarat Baconschi. Iar Iurie Leancă a subliniat şi importanţa relaţiilor culturale, ca punte de legătură dintre cele două state. „Aş dori să adresez mulţumiri din partea Guvernului RM pentru bursele oferite tinerilor din RM. Interesul este constant şi arată că nivelul de învăţământ universitar, inclusiv în România, e apreciat în RM. Ceea ce trebuie să facem ulterior e să vedem cum pot aceşti tineri să revină în economia RM, în instituţiile statului şi să aducă această valoare adăugată”, a spus ministrul moldovean.
Teodor Baconschi: „R. Moldova, înainte de toate…”
Iurie Leancă şi Teodor Baconschi au salutat semnarea celui de-al doilea Protocol adiţional la Acordul între Guvernul României şi Guvernul RM privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România RM, document prin care este inclus între domeniile de cooperare aferente Acordului şi sectorul energetic. Ministrul român de Externe l-a asigurat pe interlocutor de continuarea sprijinului României pentru oferirea unei perspective europene clare pentru RM şi a transmis un mesaj de încurajare pentru menţinerea ritmului procesului de modernizare, pornind de la convingerea că evoluţiile viitoare în parcursul european al statului vecin vor depinde în primul rând de calitatea reformelor interne.
„În Estul nostru imediat, într-un context politic extrem de propice, definit de prezenţa la guvernare a forţelor proeuropene, relaţia noastră cu Chişinăul a înregistrat un dinamism fără precedent. Această relaţie este prin definiţie prioritară şi rămânem susţinătorii cei mai sinceri ai parcursului european al RM”, a spus ministrul Teodor Baconschi. „Iniţiativa politică a grupului de prieteni ai RM din cadrul UE a fost în acest sens un succes”, a adăugat el.
Referitor la obiectivele de politică energetică, ministrul a spus că „o parte din demersurile diplomatice ale României, direcţionate către ţările din zona Mării Negre, a Mării Caspice şi a Asiei Centrale, se suprapun, în fapt, cu strategia României de consolidare a securităţii energetice a continentului prin diversificarea surselor şi a reţelelor de aprovizionare cu hidrocarburi a Europei”. „Contribuţia României la construcţia unei politici energetice cu caracter european se bazează pe o poziţie clară şi fermă: aşa cum securitatea UE este indivizibilă, şi securitatea energetică europeană nu poate fi divizată. E aberant să credem că proiectele energetice europene se pot opri la graniţa de Est a României. De aceea, e prioritar să ne convingem partenerii europeni de avantajele conectării zonei Mării Negre şi a statelor din Comunitatea Energetică – a RM, înainte de toate – la politicile energetice ale UE”.
Organizată la Bucureşti în zilele de 29 august – 1 septembrie, reuniunea a fost dedicată modului în care MAE român îşi îndeplineşte obligaţiile care decurg din apartenenţa României la UE şi NATO şi, totodată, modului în care sunt valorificate avantajele ţării, în contextul global, atât la nivelul securităţii, cât şi al economiei. Tradiţional, la reuniune au participat şefi ai misiunilor diplomatice ale României, consuli generali, directorii ai institutelor culturale româneşti. La unele activităţi au fost invitaţi membri ai Guvernului şi ai Parlamentului, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai societăţii civile, ai mediului academic şi cel de afaceri, ai mass-media. Sesiunea de astăzi, 2 septembrie, va fi dedicată comunităţilor româneşti din străinătate, în prezenţa parlamentarilor reprezentând diaspora. În cadrul ei vor fi discutate proiecte şi programe dedicate românilor din străinătate.