Actualitate

21.999 – e mult sau putin?

Acesta este numarul basarabenilor care, in 2009, au obtinut cetatenia romana

Peste 20 de mii de basarabeni si-au redobandit cetatenia romana in 2009, dupa ce, odata cu modificarea legislatiei, procedura a devenit mai usoara si mai rapida. Cifra a fost facuta publica de Ministerul Justitiei de la Bucuresti in ajunul vizitei oficiale in RM a presedintelui Romaniei, Traian Basescu.

„Modificarea legislatiei in vigoare si masurile administrative luate la nivelul Directiei Cetatenie din cadrul Ministerului Justitiei au permis cresterea rapiditatii in procesarea cererilor de acordare a cetateniei. In 2008 au fost aprobate in jur de 5.500 de cereri, in timp ce anul trecut au fost solutionate peste 25.000 de astfel de solicitari, unele dintre ele inregistrate inca din anul 2003”, a declarat ministrul roman al Justitiei, Catalin Predoiu. Printre acestea, scrie presa romana, sunt si 21.999 de cereri depuse de „fostii cetateni romani care au dobandit cetatenia romana prin nastere sau prin adoptie si care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau aceasta cetatenie le-a fost ridicata fara voia lor, precum si descendentilor acestora pana la gradul III”, adica cetateni din R. Moldova si Ucraina.

„Speram ca, prin masurile de reorganizare a Directiei pe care intentionam sa le luam in perioada imediat urmatoare, vom creste si mai mult numarul de cereri pe care le solutionam, astfel incat sa clarificam mai rapid dosarele primite spre solutionare, cu pastrarea garantiilor prevazute de lege pentru solutionarea lor”, a mai declarat ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, la ceremonia de depunere a juramantului de catre noii cetateni romani. Potrivit datelor oficiale, in perioada 1991-2001, circa 95 de mii de cetatenii moldoveni si-au redobandit cetatenia romana. In 2002 procesul a fost blocat, fiind reluat in 2004.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *