6 iulie-o dată tristă. Comemorăm victimele celui mai mare val de deportări
Cu această ocazie, astăzi la ora 9:00, a avut loc depunerea de flori la „Trenul durerii”, monument ridicat în memoria victimelor deportărilor în Scuarul Gării din Chișinău, la care au participat președintele Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă, primarul capitalei Dorin Chirtoacă, funcționari și miniștri, liderul PL, Mihai Ghimpu, foști deportați și rudele lor.
Monumente în memoria victimelor deportărilor au fost dezvelite la Glodeni și în câteva localități din raioanele Călărași și Ungheni.
Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 (operaţiune denumită conspirativ „IUG”) s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.
În total, în acea zi, au fost deportate 11.293 de familii – 35.796 de persoane, din care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. Dintre aceştia, 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte au fost acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.
Timpul.md