Sport

A murit o legendă a rugbyului mondial

Lomu, care confruntat timp de mulți ani cu această maladie, a decedat la locuința sa din Auckland, în nordul Noii Zeelande, a precizat purtătorul de cuvânt al familiei sale, John Mayhew.

„Jonah Lomu a murit în această dimineață (…) A fost total neașteptat. Jonah și familia sau reveniseră din Regatul Unit în noaptea precedentă”, a declarat Mayheu pentru postul de televiziune TV3, înainte de a izbucni în lacrimi.

„Suntem cu toții șocați și profund întrisați de moartea fulgerătoare a lui Jonah Lumu”, a scris directorul executiv al Federației neozeelandeze de rugby, Steve Tew, într-un mesaj postat pe Twitter.

„Jonah era o legendă a sportului nostru și era iubit de numeroșii săi fani de aici și din întreaga lume”, a adăugat Tew.

Primul ministru al Noii Zeelande, John Key, i-a adus la rândul său un omagiu miticului jucător al All Blacks: „Gândurile întregii țări se îndreaptă către familia sa”.

Jonah Lumu a marcat 37 de eseuri în 63 de selecții, între 1994 și 2002, în tricoul All Blacks, cu care a disputat finala Cupei Mondiale din 1995. Evoluțiile sale de la acea competiție l-au făcut cunoscut în întreaga lume, grație vitezei și forței cu care își domina adversarii pe teren.

În perioada de vârf a carierei sale, Lomu măsura 1,96 m și avea o greutate de 120 kg, putând alerga suta de metri în mai puțin de 11 secunde.

Cel mai tânăr jucător care a debutat în naționala Noii Zeelande, la 19 ani și 45 de zile, într-un meci împotriva Franței, disputat în 1994, Lomu a devenit un fenomen pe teren și în presă, contribuind la popularizarea rugbyului în întreaga lume și atrăgând milioane de dolari din sponsorizări și drepturi de televizare.

Însă la scurt timp după Mondialul din 1995, medicii l-au diagnosticat cu sindrom nefritic, care a necesitat un transplant de rinichi în 2004, obligându-l să-și încheie prematur cariera.

Chiar dacă nu a mai putut juca, Lomu a rămas unul dintre cei mai respectați jucători de rugby la nivel mondial, aflându-se recent în Marea Britanie pentru misiuni de comunicare legate de Cupa Mondială 2015, câștigată la sfârșitul lunii noiembrie de Noua Zeelandă. 

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *