ActualitateSănătate

A murit unul dintre cei mai iubiți medici

Lumea medicală din Roimânia este în doliu. Unul dintre cei mai renumiți medici a pierdut lupta cu viața după o lungă suferință. Unul dintre cei mai renumiți medici de familie din România, Dr. Doina Mihăilă, cea care a condus Federația Patronatelor Medicilor de Familie de la înființare și până în 2019, a a murit după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Cea care a dat vestea tristă a fost dr. Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie din București-Ilfov. Au curs mesajele după moartea medicului ”Dacă vreodată cineva va scrie istoria medicinii de familie din România, cu siguranță numele Doina Mihaila va fi unul din capitolele care au mutat munții. Creator de instituție patronală, inconfundabilă cu impetuozitatea ei, râsul ei care zguduie geamurile, poveștile de când lucra la ambulanță, pumnul pe masa CNAS în fata lui Duță, lacrimile din finalul grevei memorabile și capitularea în fața lui Czeke Attila, nopțile și zilele pierdute la toate documentele făcute pentru medicii de familie, atitudinea plină de dârzenie din confederația patronală, ambiția, fraza bine aleasă și rostită și multe altele pe care puțini le știu, toate astea o definesc pe Doina, dar nu spun mai nimic din adevărata ei personalitate, un munte de femeie cu o inimă cât oceanul. Doina a plecat de dimineață după ce lunga ei bătălie ei s-a încheiat… Mulți dintre noi cei de astăzi suntem lideri mai ales datorită Doinei.

Ea ne-a învățat să stam drept și să judecăm drept, să spunem NU, să lucrăm în echipe, ea a unit oameni și-a dat jos impostori. N-a fost perfectă cum nu e niciunul dintre noi, dar a fost modelul multora, iar când Doina zicea HAI, apăi lăsam totul baltă și mergeam!”, a scris dr. Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie din București-Ilfov. Vestea morții doctoriței a venit ca un șoc peste colegii ei de breaslă și cei care au cunoscut-o. Mulți au transmis mesaje de condoleanțe familiei.
„Apreciată de majoritate, hulită de câțiva, Doina a fost pentru toți mesagera spiritului medicului de familie în relația cu cei care, într-un fel sau altul, au vrut să ne desființeze, să ne facă slujbași ai sistemului, să ne desființeze ca specialitate. A fost aprigă, a fost neclintită în lupta cu sistemul și trebuie să-i rămânem recunoscători, pentru că atunci când ne era greu, ea a știut și, în mare măsură, a reușit să ne reprezinte. Drum bun, Doina, și Dumnezeu să te aibă în grija Sa!”, a fost unul dintre mesaje, de la Dr. Cătălin Petrencic, scrie romaniatv.net.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *