Acţiunea TIMPUL: „E timpul tinerilor la ei acasă”
Vineri, la Academia de Studii Economice din Chişinău (ASEM) echipa ziarului TIMPUL a avut o întâlnire cu cititorii pe cât de tradiţională, pe atât de inedită. Genericul întâlnirii – „E timpul tinerilor la ei acasă” – a făcut posibilă lansarea unui dialog viu şi aprins între studenţii Academiei şi invitaţii noştri, la fel tineri, care au reuşit să-şi deschidă o afacere de succes în Moldova. Alegerea locului întrevederii nu a fost o întâmplare, pentru că aici toţi studiază economia, ceea ce le permite absolvenţilor să poată porni o afacere. Dar numai dacă vor… Este tocmai ceea ce-şi doreşte fiecare tânăr de la noi – să nu colinde lumea, rătăcind flămânzi prin gările Europei, ci să aibă propria bucată de pâine la ei acasă. „Cine crede că practicând agricultura nu-ţi poţi cumpăra un Jeep greşeşte”, a fost spusa unei invitate a TIMPULUI la această întâlnire. Lucru confirmat, într-o oarecare măsură, şi de către Constantin Tănase, directorul TIMPULUI, care a menţionat: „Nu poate exista o ţară bogată cu oameni săraci”.
Invitaţii TIMPULUI la ASEM au fost patru tineri care-şi pot câştiga bucata de pâine din propriile afaceri, despre ale căror succese ziarul nostru a mai scris. Ei au început să practice businessul acum câţiva ani, dar au reuşit deja să se manifeste foarte bine în afaceri. „Auzisem cândva că, în SUA, drumurile sunt pavate cu aur. Când am ajuns acolo, am văzut că ele nu sunt pavate deloc. Am înţeles că America mă aştepta pe mine ca să-i pavez drumurile”. Astfel, proprietara unei ferme de vite din Durleşti, Diana Crudu, de 28 de ani, a încercat să-i convingă pe studenţi cât este de uşor să porneşti o afacere în RM. Amintim că Diana, despre care scriam vinerea trecută, a absolvit facultăţile Bănci şi Burse de Valori, dar şi cea de Drept, la Universitatea „A. I. Cuza” din Iaşi. Deşi avea în faţă o carieră ştiinţifică strălucitoare, ea s-a întorc acasă, unde a decis să facă agricultură. Mamă-sa, care a muncit mai mulţi ani în Italia, a cumpărat câteva loturi de pământ acasă, ceea ce a ajutat-o pe Diana în mod substanţial. De aceea, ea aminteşte de spusele lui Bernard Shaw: „Cumpăraţi teren, el nu se mai produce”. „Mă bucur că pământul în RM a devenit o valoare”, specifică, la rândul său, tânăra. Diana, care astăzi dispune de o fermă de vite şi produce lapte, are următorul crez: „Clientul meu este stăpânul meu”. Ca şi alţi colegi de-ai săi, prezenţi la întâlnire, ea a obţinut primul proiect în susţinerea afacerii sale prin intermediului Programului naţional de aplicare economică a tinerilor (PNAET).
O altă invitată a TIMPULUI, Victoria Branişte din s. Hârtopul Mare, r-nul Criuleni, la vârsta de numai 25 de ani conduce o afacere în domeniul apiculturii, fiind singura producătoare de regine de prăsilă din RM în sectorul privat. Ştefan Sandic din satul Şipca, raionul Şoldăneşti, absolvent al Universităţii Agrare, a muncit mai întâi cinci ani în Marea Britanie, după care a investit banii câştigaţi tot în apicultură, dorindu-şi să producă preparate de export pentru industria cosmetică şi farmaceutică. La rândul său, Adrian Duca, de 29 de ani, originar din Brânzeni, Teleneşti, şi-a deschis un centru de diagnosticare la Ungheni. Toţi patru sunt mulţumiţi de ceea ce fac şi de banii pe care îi câştigă. Toţi patru le sugerează tinerilor noştri că e mai bine să creadă în propriile forţe şi să muncească acasă, decât să fie robi în străinătate. De aceeaşi părere este şi rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, care şi-a îndemnat studenţii să urmeze exemplul invitaţilor noştri, mulţumind TIMPULUI pentru lansarea acestei campanii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!