În loc să comunicăm cu oameni vii, ne ascundem sub pseudonime şi comentăm relaţiile altora pe forumuri, bloguri, reţele de socializare. Mimăm zâmbete, sincerităţi, iubiri, empatii, amabilităţi.
Declarăm sus şi tare că ne iubim ţara, iar după ce finalizăm discursul plin de patriotism patetic scuipăm şi aruncăm jos foaia de pe care am citit. Mimăm dragostea faţă de oraş, sărbătorim fericiţi de ziua lui, dar insistăm să-l umplem de mucuri de ţigară, sticle goale sparte şi drumuri cu gropi.
Ne pierdem în rutină şi ajungem să mimăm relaţii, căsnicii. Zâmbim fericiţi în poze şi ne facem declaraţii în public. Acasă însă nu ne mai privim în ochi, şi începem să visăm la ochii altora. Alegem să ne ruinăm visurile şi dorinţele în parteneriate sortite eşecului, decât să punem punctul final.
Politicienii mimează dragostea faţă de popor şi grija ce ne-o poartă. Noi mimăm aplauzele pentru principiile şi valorile lor. Mimăm sărăcia, dar ne cumpărăm iPad-uri şi iPhone-uri, să nu ne mai plictisim prin maxi-taxiuri. Apropo, mimăm indignarea când se opresc în mijlocul străzii, la fiecare stâlp, dar în secunda următoare îi cerem şoferului să oprească „undeva pe aici”, lângă panou sau urna de gunoi.
Mimăm şocul când aflăm de accidente, dar alegem să trecem neregulamentar de fiecare dată, prin faţa maşinilor, ţinându-ne copiii în braţe. Dăm dovadă de o falsă hărnicie, ospitalitate, grijă faţă de ceilalţi. Mimăm prietenia, urmărind în relaţiile noastre interese personale, fără să ţinem cont de sentimentele celorlalţi. Iar la sfârşitul zilei, când ne privim în oglindă, vedem adevăraţi actori de pantomimă.
Timpul Suplimentul Femeia
