Femeia

Alegem corect covoarele

Dacă podeaua este rece, paşii fac ecouri sau pardoseala scârţâie sub picioare, atunci covorul devine pur şi simplu o necesitate. Pe de altă parte, orice covor sau mochetă are dezavantajul semnificativ de a stoca murdăria şi praful. Să spălăm podeaua este întotdeauna mai uşor şi mai sigur decât folosirea chiar şi celui mai puternic aspirator. Trebuie să renunţaţi la covor în cazul în care sunteţi alergic la praf sau aveţi animale de companie, cu blană, care de cele mai multe ori rămâne intre fibrele covorului. Fanele căldurii şi a confortului ar trebui să înveţe să aleagă şi să aibă grijă de acest detaliu de decor, pentru ca orice covor să vă slujească pentru o perioadă lungă de timp şi să fie folosit corect din punctul de vedere al igienei.

Sfaturi pentru alegerea covorului:

1. Alegeţi covorul în funcţie de stilul, dimensiunea şi culoarea încăperii.
2. Covoarele mari cu imprimeuri vizibile sunt potrivite pentru camerele spaţioase. Un astfel de covor nu va avantaja deloc o cameră cu dimensiuni modeste. Din cauza culorilor şi desenelor de pe el, camera va părea prea încărcată.
3. Evitaţi să vă decoraţi locuinţa cu covoare în culori aprinse şi diverse. Culoarea şi desenul de pe ţesătură trebuie să se combine cu celelalte elemente ale decorului.
4. Pe podeaua din gresie dură va arăta foarte bine un covor moale şi dens, iar pe o podea lucioasă se recomandă să aşezaţi un covor mai subţire, de o culoare aprinsă.
5. Pe o podea pestriţă va arăta foarte bine un covor monocrom.
6. Dacă nuanţa covorului coincide cu nuanţa gresiei, atunci faceţi nişte accente de culoare în partea de jos a camerei. În calitate de „accente” pot fi câteva pernuţe multicolore, jucării moi, o măsuţă pentru reviste etc.
7. Pentru camera copiilor alegeţi un covor cu desen, pe care nu se vor observa cu uşurinţă urmele de murdărie. Copiii vor fi foarte încântaţi să vadă eroii din filmele animate favorite.
8. Dacă aveţi mobilă de culoare închisă, optaţi pentru un covor mai neutru.
9. Treceţi cu mâna peste suprafaţa covorului şi observaţi în care parte firele sunt mai aspre. Anume acea parte trebuie să fie orientată spre geam. Astfel, culorile vor părea mai intense.

Materialul covorului

Tradiţional, se dă prioritate materialelor naturale, cum ar fi lâna. Durata de exploatare a unui asemenea covor este de aproximativ 10 ani.
Covoarele din materiale artificiale ţin mai mult decât atât. Acestea nu sunt prea capricioase în exploatare şi rezistă la umiditate. De exemplu, covoarele din fibră acrilică se aseamănă cu cele din lână. Covoarele de nailon au o rezistenţă sporită, iar cele din polipropilenă nu adună murdăria.

În ultimul timp sunt foarte căutate covoarele din fibre de cocos, sisal, iută etc. Ele sunt rezistente, se curăţă foarte uşor şi au un preţ accesibil.

Reguli de îngrijire a unui covor

1. Nu întindeţi covorul pe podeaua umedă, iar dacă aţi vărsat din neatenţie lichid, ştergeţi-l imediat.
2. Nu se recomandă să curăţiţi un covor nou cu ajutorul aspiratorului cel puţin o jumătate de an pentru a-i spori densitatea. În schimb, puteţi folosi mătura sau peria.
3. După posibilitate schimbaţi poziţia covorului pentru ca să nu apară urme de la mobilă sau de la mersul doar pe anumite porţiuni.
4. Curăţaţi cu regularitate suprafaţa covorului cu aspiratorul. Aspiraţi-l în direcţia fibrelor, şi nu invers. E indicat să aspiraţi covorul şi pe verso pentru un rezultat mai bun.
5. Pentru ca să nu rămână pe covor urme de la picioruşele mobilierului, plasaţi sub mobilă bucăţi de cauciuc (radierele obişnuite sunt o opţiune foarte bună).
6. Pentru a netezi fibrele, ţineţi locul cu probleme la aburi, apoi uscaţi cu uscătorul de păr.
7. Pentru curăţarea covorului puteţi folosi sarea de bucătărie sau nişte rumeguş.
8. Aruncaţi pe covor coji spălate de cartofi – amidonul îl va împrospăta nu mai rău decât spuma de curăţat.
9. Învioraţi culoarea cu ajutorul unui amestec din o lingură de oţet şi un litru de apă. Înmuiaţi în el o perie, scuturaţi apa în plus şi daţi cu ea în direcţia firelor.

Urmând aceste reguli simple, veţi reuşi să decoraţi locuinţa dvs. cu un accesoriu nu doar util şi atractiv, dar şi sigur pentru toţi membrii familiei.

(E. S.)

Timpul Suplimentul Femeia
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *