Cu alte cuvinte, prin naivitatea unora și reaua intenție a altora, se aruncă în spațiul mediatic convingerea că, dacă puterea în stat ar fi gestionată de o singură persoană, actualul edil ar fi fost altul, interzicându-i-se lui Năstase, prin diferite subterfugii, să câștige cursa electorală. Cu alte cuvinte, cineva încearcă să ne convingă că astfel R. Moldova este un stat democratic, în care instituțiile funcționează și toată puterea este în mâinile alegătorilor.
Nu, domnilor. Cu părere de rău, lucrurile nu stau chiar așa. Poate că cei care vehiculează astfel de opinii cred că un stat captiv este asemenea regatelor și împărățiilor din Evul Mediu, unde regele tăia și spânzura după propriul plac, și nimeni nu i se putea opune, căci el era atotputernic. Nicidecum nu e așa. Într-un stat captiv, inclusiv centrele de putere pot suferi pierderi politice, economice ori strategice. Și, după cum vedeți, folosim pluralul, când vorbim despre centre, neuitând astfel conexiunile proeuropeanului Năstase cu oligarhii Țopa, fugiți din țară ca urmare a scandalurilor de corupție. Desigur, ei îl învinuiesc pe Plahotniuc pentru situația lor, dar, dacă ei ar fi fost în postura acestuia, situația ar fi stat invers și Țopii ar fi fost „curați”, și ar fi condus (sau nu?) R. Moldova spre Uniunea Europeană.
Asta înseamnă, de fapt, un stat captiv, pentru că o asemenea construcție are instituții care nu acționează independent, ci doar pentru un anumit grup sau grupuri de interese. Prima țintă în această ordine de idei este justiția, căci numai prin procurori și judecători poți elimina sau șantaja adversarii politici sau concurenții economici. Vreți să spuneți că situația în R. Moldova este alta? Evident că nu…
Dacă Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, a catalogat R. Moldova ca un stat captiv, sau, dacă alte zeci de articole și analize, fie de presă, fie de specialitate, ajung la aceeași concluzie, este nevoie să ne lamentăm în contextul alegerilor pentru Primăria Chișinău? Putem face asta doar dacă vrem să mascăm anume statul captiv sau să fluturăm cel mult un semieșec al sistemului. Al unui sistem care se poate rearanja în viitor.
În final, dacă R. Moldova nu ar fi un stat captiv, nu s-ar fi permis furtul atât de ușor al unui miliard de dolari SUA, ceea ce reprezintă 12% din PIB, fără ca toți vinovații să fie trași la răspundere. Și nici afacerile, în acest caz, nu ar fi împărțite pe baza unor monopoluri bine stabilite.
De aceea, îi invit pe cei, despre care am vorbit mai sus, să cerceteze și să studieze conceptele politologice, înainte de a vorbi despre ele. În această privință, ar fi încurajator pentru ei să efectueze măcar câteva vizite în universitățile și instituțiile de presă europene.
