Politică

Alexandr Berlinschii cere reforme: Munca în detenție să devină regulă

Costurile pentru întreținerea persoanelor aflate în detenție au fost aduse în discuție în Parlament de deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, care a pledat pentru reformarea sistemului penitenciar. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor privind cadrul legal ce vizează angajarea persoanelor condamnate.

Potrivit datelor prezentate în plen, întreținerea unui deținut se ridică la 401 lei pe zi, echivalentul a peste 12.000 de lei lunar și aproximativ 146.000 de lei anual pentru fiecare persoană încarcerată.

Deputatul a subliniat că aceste cheltuieli bugetare ridică semne de întrebare privind eficiența sistemului penitenciar și modul de utilizare a banilor publici. În opinia sa, în condițiile unor asemenea costuri, autoritățile ar trebui să asigure rezultate mai clare în reducerea recidivei și reintegrarea socială a deținuților.

În acest context, Alexandr Berlinschii a propus mai multe măsuri de reformă, printre care transformarea muncii în detenție într-o regulă generală, implicarea persoanelor condamnate în acoperirea unei părți din cheltuielile de întreținere și orientarea sistemului penitenciar spre reintegrare, nu dependență de resursele statului.

De asemenea, parlamentarul a sugerat ca persoanele condamnate pentru fapte de corupție să fie obligate să muncească pe durata executării pedepsei, argumentând că acestea ar trebui să contribuie la recuperarea prejudiciilor aduse statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *