Cultură

Alexandra Tănase despre „Dosarele Siberiei”: NU UITAȚI…

Exact cu 70 de ani în urmă au avut loc cele mai groaznice deportări în Basarabia și, probabil, ecoul acestui eveniment tragic a fost adus spre spectator. Și le-a reușit celor de la TNME să țină în acordare sala, adică spectatorii: cei mai în vârsta își aminteau de acele vremuri, iar generația mai tânără încearcă să-și imagineze ororile acelor timpuri neclare și lipsite de orice logică. De ce ar trebui deportați niște gospodari? De ce ar trebui rupte de la vatra lor mamele cu prunci în brațe sau bătrâni? Nimeni nu va putea răspunde la aceste întrebări, însă spectatorii, care au prins un loc la premieră, au înțeles un lucru: bolșevicii, comuniștii, socialiștii sunt roșii și vor sânge, vor durere și suferință. Și asta au făcut și fac în continuare.
Spectacolul „Dosarele Siberiei” o realizare după memoriile Ecaterinei Chele, Margaretei Spânu-Cemartan și ale lui Ion Moraru, în regia maestrului Petru Hadârcă este un examen al memoriei colective în amintirea celor duși de acasă: chinuiți și umiliți de regimul comunist în „Siberii de gheață’’. Cei care au reușit să se întoarcă erau străini în satul lor și mulți dintre ei n-au mai avut dreptul să calce pragul casei părintești. Gulagul sovietic nu este un termen, este viața unor oameni osândiți și mutilați fără drept la apel.

Este memorabilă (în spectacol) scena cu profesorul (actor Ghenadie Gâlcă) căci un obiectiv al bolșevismului, dar și a comunismului era înjosirea intelectualilor, a minților luminate, care nu puteau trăda, vinde confratele, iar proletarii treceau ușor de la o putere la alta, se conformau și își întâlneau „eliberatorii” cu pâine și are.

M-a impresionat jocul Angelei Ciobanu (Semionova) tipică unei rusoaice arogante și necultivate, grosolană și cinică – așa au fost ele atunci și continuă și astăzi să fie: au numai drepturi, dar nu și îndatoriri (măcar să vorbească limba țării).

Demult nu am mai prins într-un spectacol „greu muncit” și dificil ca mesaj atâția tineri, dar mai ales, copii, care au impresionat prin libertatea de a juca, de a se mișca, de a vorbi – viitorii actori. Convingătoare prin mesajul credinței, care ne va salva, a fost artista noastră iubită – Ninela Caranfil, în rolul bunicăi Sofia Spânu – care convine că adevărata credință în Dumnezeu, în Fecioara Maria ne poate salva, deși nu toți s-au salvat, osemintele unora sunt și astăzi „semănate” pe pământurile îndepartate ale Siberiilor.

Scenariul spectacolului se încadrează perfect în mesaj. Mulțumesc Petru Hadârcă, Mariana Onceanu, Irina Gurin etc. pentru munca și dorința de a spune adevăru l- de a ține aprinsă lumânarea ne-uitării celor persecutați de regim, înstrăinați și plecați pe o cale neîntoarsă.

ALEXANDRA TĂNASE

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *