(Acestea înaintaseră un demers prin care cereau retragerea ambasadorului din funcție pentru „gafele diplomatice”, „incompetență și ignoranță în respectarea raportului special cu cel de-al doilea stat românesc”.).
I-am cunoscut (bine!) pe toți ambasadorii României la Chișinău, de la primul până la domnul M. Lazurca. Unii au fost, alții au fost buni, iar alții foarte buni în opera de a îmbătrâni frumos în sălile de concerte, aplaudând cântece „de suflet”, cântate de basarabeni. Unii s-au ales chiar și cu un spor de sănătate – umblând pe perioada întregului mandat în vârful degetelor în fața rușilor, au plecat de la Chișinău cu mușchii de la picioare cu mult mai dezvoltați decât mușchii „de suflet”.
Spuneam mai sus că la prima vedere s-a pus punct „cazului Lazurca”. Așa e, dar mai există și o a doua vedere care ne se vede …la prima vedere. La o a doua vedere apar foarte multe întrebări legate de cererea de retragere a domnului ambasador M. Lazurca. Una din ele e următoarea: cine are interes – aici și la București – să fie retras de la Chișinău unul din ambasadorii României care a făcut cel mai mult pentru afirmarea cursului proeuropean al R. Moldova?
Dacă răspundem la această întrebare mai rămâne doar un pas spre dezlegarea altei „enigme”: care e, totuși, miza adevărată a cererii de retragere a ambasadorului Lazurca?
Se vrea „capul lui Lazurca” sau altceva? Eu am un răspuns la această întrebare. Voi reveni.
