Americanii vor să ne salveze degradarea solului

“INAGRO ar putea lansa un serviciu foarte necesar pentru agricultura Moldovei, ce va include testarea solului, apei şi a plantelor, cu posibilitatea oferirii rezultatelor în maximum 24 de ore din momentul livrării probelor către laborator”, opinează Donald Horneck. Potrivit lui, laboratorul respectiv va juca un rol important în sporirea competitivităţii agriculturii din Moldova în situaţia în care, la moment, aceste servicii nu prea sunt solicitate şi necesită deopotrivă modernizare şi popularizare.
În cazul solurilor fertile din Moldova, fermierii au posibilitatea de a obţine performanţe înalte cu investiţii minime. Cu toate acestea, introducerea aleatorie a fertilizanţilor în sol sporeşte riscul poluării mediului prin depăşirea cantităţii admisibile de anumiţi fertilizanţi.
De aceea, testarea solului reprezintă pentru agricultura modernă şi un element important de asigurare a unor condiţii favorabile pentru cultivarea plantelor, viaţa şi sănătatea oamenilor, precum şi mediul ambiant. Totodată, acest serviciu va contribui la conservarea pământului ca resursă valoroasă pentru fiecare stat şi cetăţenii săi, resursă care, în cazul exploatării incorecte, poate degrada considerabil şi chiar
Solurile Moldovei sunt constituite în proporţie de 80% din cernoziomuri, fiind dintre cele mai fertile din lume. La moment, o bună parte din terenurile agricole sunt supuse unor procese intense de degradare, ce generează scăderea fertilităţii şi au un impact negativ asupra mediului.