George Damian remarcă faptul că: dacă poliţia de la Chişinău va începe să-i amendeze pe comuniştii care îşi vor afişa simbolurile, comuniştii vor câştiga toate procesele la CEDO şi vor primi despăgubiri.
Totodată, explicaţia jurnalistului de la Bucureşti, referitoare la inacceptarea de către instituţiile europene a unei legi cu privire la interzicerea simbolisticii comuniste, este că nu au existat procese ale comunismului aidoma celor de la Nurnberg.
Istoricul Igor Caşu, într-un editorial din „Adevărul”, vorbeşte despre caracterul previzibil al deciziei adoptate la sesiunea plenară a Comisiei de la Veneţia, menţionând şi soluţia pe care o putem aplica în raport cu rigiditatea şi ambiguitatea cu care oficialii europeni ne tratează această rană, încă sângerândă: Problema e că ideologia comunistă nu e considerată încă, la nivel juridic european, la fel de tranşant, drept una criminală. În cazul nostru însă, este important de demonstrat cu argumente juridice că PCRM reprezintă un pericol pentru democraţie, libera exprimare şi demnitatea umană.
Profesorul Anatol Petrencu remarca, într-un articol postat pe blogul Domniei Sale, că simbolul „Secera şi ciocanul”, aplicat pe uniformele NKVD-ştilor, a devenit simbolul morţii a sute de mii de oameni nevinovaţi, împuşcaţi sau trimişi în sistemul diabolic al GULAG-ului. Cu acest simbol, aplicat pe şepci, drapele, tancuri, avioane etc., sovieticii au cucerit popoare libere şi le-au încadrat cu forţa în cadrul sistemului sovietic.
De asemenea, istoricul de la Chişinău menţionează că legea pusă în discuţie nu era destinată interzicerii absolute a utilizării simbolurilor comuniste, întrucât ca persoane particulare, în propriile lor apartamente, comuniştii moldoveni pot păstra acest simbol. În schimb, atunci când este vorba de întrebuinţarea secerii şi ciocanului ca simbol în lupta politică, gestul trebuie înţeles ca o sfidare a bunului-simţ, ca o nesupunere faţă de legea aprobată de Parlamentul RM privind interzicerea acestui simbol.
Ca să pătrundem în esenţa lucrurilor, trebuie să specificăm că Legea nr. 192 din 12.07.2012 este alcătuită doar din patru articole, constituind, de fapt, câteva completări ale unor articole din Legea nr. 294-XVI din 21.12.2007 cu privire la partidele politice, din Codul Contravenţional nr. 218-XVI din 24.10.2008 şi din Legea nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libera exprimare.
Aceste completări impun o normă de drept prin intermediul unor mecanisme juridice preexistente. Adică prin prezenta lege nu s-a elaborat un nou Cod Contravenţional şi nu s-au modificat alte legi. S-a înfăptuit o completare, în conformitate cu principiul inovării legislaţiei şi al racordării jurisprudenţei naţionale la acquis-ul comunitar.
Revenind la Amicus Curiae emis de către Comisia de la Veneţia la data de 11.03.2013, în chiar observaţiile preliminare se menţionează că doar „Curtea Constituţională din Moldova are de spus cuvântul final în ceea ce priveşte interpretarea Constituţiei R. Moldova şi compatibilitatea legii în cauză cu legislaţia naţională” (pag. 3).
Un alt aspect esenţial al chestiunii dezbătute la cea de-a 94-a sesiune plenară a Comisiei Europene este precedentul juridic. Astfel, în recomandare se precizează că, în anul 2005, membrii Parlamentului European din patru ţări postcomuniste (Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Slovacia) au solicitat să fie adoptată o rezoluţie împotriva simbolurilor comuniste, deopotrivă cu cea împotriva simbolurilor naziste. Comisia Europeană a respins această iniţiativă ca fiind inadecvată în contextul intenţiei de combatere a crimelor rasiste. În decembrie 2010, miniştrii de Externe ai Bulgariei, Cehiei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei şi României au apelat la aceeaşi Comisie cu solicitarea ca să fie interzisă negarea şi aprobarea crimelor comuniste. Rezultatul a fost acelaşi. Finalmente, Rezoluţia 213, din 2009, a Parlamentului European, cu privire la consecinţele regimurilor totalitare în Europa nu s-a referit expres la interdicţia utilizării simbolurilor acestor regimuri (pag. 7).
În continuare, au fost aduse exemple ale Codurilor Penale ale următoarelor state (existente şi inexistente): Cehoslovacia (1992), Ungaria (2000), Lituania (2010) şi Polonia (2011). În acest context, trebuie să accentuăm că exemplele invocate, pe cât de utile unei enumerări cu privire la sancţiunile împotriva propagandei regimurilor totalitare, sunt pe atât de irelevante în contextul elucidării constituţionalităţii Legii nr. 192, întrucât prin adoptarea acesteia nu s-a produs nicio schimbare în Codul Penal al R. Moldova. Adică completările efectuate la cele trei legi organice enumerate ceva mai sus nu au nici în clin, nici în mânecă cu privarea dreptului la libertate, abaterile nefiind identificate ca infracţiuni, ci doar drept contravenţii.
Abia analiza propriu-zisă a Legii nr. 192 (începând cu pag. 14 din Amicus Curiae) prezintă interes. Aşadar, la punctul 73) Comisia consideră că expresia „simbolurile regimului comunist totalitar” NU este ambiguă şi este compatibilă cu principiul specificităţii, întrucât secera şi ciocanul reprezintă un simbol recunoscut al comunismului.
În continuare, Comisia constată că sintagma „ideologii totalitare” este impropriu utilizată la plural, din moment ce prin legea sus-menţionată se interzice doar simbolistica regimului totalitar comunist, nu şi a altor regimuri totalitare. De asemenea, se propune o mai detaliată definiţie a ceea ce înseamnă „ideologii totalitare” (pag. 16). Ca şi concluzie la acest subcapitol, Comisia declară că „interzicerea propagandei ideologiilor totalitare nu este conformă cu standardele europene”.
Cu toate că nu a fost informată adiţional cu privire la motivaţiile adoptării legii în cauză, Comisia de la Veneţia presupune că prin interzicerea simbolurilor comuniste, legiuitorul din R. Moldova a urmărit drept scop „protejarea demnităţii victimelor, susţinerea populaţiei la depăşirea traumelor trecutului, precum şi contribuirea la reconcilierea în cadrul societăţii” (pag. 17).
Din punctul de vedere al impactului perioadei comuniste, apariţia (şi imperiozitatea) unei asemenea legi se argumentează prin faptul că R. Moldova, spre deosebire de state precum Ungaria sau Polonia, nu doar a făcut parte din sfera de influenţă sovietică, ci a constituit parte integrantă a structurii federative unionale (pag. 17). Astfel, Comisia consideră că legea serveşte drept o pavăză legislativă împotriva dezordinii şi în vederea garantării siguranţei publice, precum şi a drepturilor şi libertăţilor omului.
În continuare, Comisia s-a referit la limitările impuse de noua lege. Aşadar, în mod evident, membrii Comisiei au perceput restricţiile cu privire la utilizarea simbolului secerii şi al ciocanului ca fiind capabile să afecteze Partidul Comuniştilor, întrucât încălcarea repetată a articolelor 4 şi 22 din Legea cu privire la partidele politice va duce la încetarea existenţei acestui partid (pag. 18). Însă, ceea ce respectabilii jurişti nu pricep este că această restricţie nu se deosebeşte de altele, întrucât sancţiunea este inerentă formulării unei norme de drept. Altfel spus, respectiva lege nu impune pe nimeni, inclusiv PCRM, să încalce în mod repetat Legea cu privire la partidele politice sau Codul Contravenţional.
La pagina următoare din Amicus Curiae se precizează că interzicerea sau dizolvarea partidelor politice trebuie să fie ultima măsură luată, cu precauţie, în cazul sancţionării unei formaţiuni. Toate bune şi frumoase, doar că, repet, Legea nr. 192 din 12.07.2012 nu prevede impunerea vreunui partid politic de a o încălca. Această lege, la fel ca oricare alta, prevede sancţionarea celor care comit abateri. Or, din divagaţiile Comisiei reiese că legea este bună în privinţa interzicerii utilizării simbolurilor comuniste, dar nu este bună în privinţa sancţionării celor ce nu se conformează legii.
La pagina 20, Comisia reiterează că mai multe partide comuniste activează legal atât în Europa, cât şi în afara continentului. Iar în ceea ce priveşte PCRM-ul, Comisia a observat că din 1994, de la înregistrarea partidului, simbolul acestuia (secera şi ciocanul, plus imaginea unei cărţi deschise) a fost utilizat în mod legal şi că Partidul Comuniştilor a participat la 6 alegeri parlamentare, 5 alegeri locale şi la un scrutin prezidenţial cu acest simbol. Conform acestei logici, reiese că svastica, fiind utilizată legal în perioada interbelică, nu trebuia interzisă, întrucât partidul nazist participase cu acest simbol în cadrul unor alegeri desfăşurate democratic (din 1932, bunăoară).
Finalmente, Comisia declară că simbolul secerii şi al ciocanului nu este neapărat, în R. Moldova, o reprezentare a regimului totalitar comunist şi că necesitatea blamării şi interzicerii simbolisticii respective nu poate fi demonstrată. În concluzie, din perspectiva Comisiei, modificările aduse Legii cu privire la partidele politice şi Codului Contravenţional SUNT CONTRARE standardelor internaţionale (se invocă art. 10 şi 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Cât priveşte modificarea efectuată la Legea cu privire la libertatea de exprimare, Comisia consideră că aceasta este, în principiu, conformă cu standardele internaţionale.
În asemenea condiţii, nu pot decât să constat că opinia expusă de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în privinţa Legii nr. 192 este unilaterală, tendenţioasă şi slavă Domnului că are doar statut de recomandare. Bineînţeles, s-ar cuveni unele rectificări şi precizări (spre exemplu, definiţia sintagmei „ideologii totalitare”), dar dacă acestea ar fi formulate, atunci legea nu ar mai avea un caracter de completare a unor acte legislative adoptate anterior.
Cu alte cuvinte, trebuie să fim recunoscători acestui Amicus Curiae, dar să spunem cu voce tare: Amicus Plato, sed magis amica veritas. Iar adevărul este că utilizarea în public a unui simbol precum secera şi ciocanul nu poate fi catalogată ca un drept la liberă exprimare, întrucât victimele GULAG-urilor nu au avut niciun drept! O asemenea profanare a memoriei traumatizate nu poate fi tolerată la nesfârşit. Legea nu a interzis denumirea de „comunist” şi nu a impus alte convingeri electoratului PCRM. Ea este o infimă compensaţie morală a rudelor şi succesorilor victimelor regimului comunist, precum şi un prilej de salubrizare a spaţiului public. Dar se pare că gazul rusesc e mai scump decât vieţile omeneşti…
