a) sistemul post-sovietic, inclusiv în faza lui de tranziţie spre unul european, democratic, generează corupţie şi sărăcie, protejate prin controlul politico-economic excesiv asupra instituţiilor statului, inclusiv cele care au statut independent din oficiu, inclusiv justiţia;
b) este posibil ca lucrurile să fie schimbate în timp scurt, iar schimbările să fie agreate şi sprijinite de către societate, chiar în condiţiile rezistenţei dure din partea sistemului;
c) liderii din fruntea instituţiilor statului care realizează schimbările e bine să fie din afara sistemului sau din sistem, dar neimplicaţi în afaceri dubioase şi neşantajabili, cu voinţă şi capacitate de a face schimbările, chiar în condiţiile rezistenţei dure din partea sistemului;
d) lupta cu corupţia şi alte nelegiuiri trebuie să fie sinceră şi totală, nu poate fi selectivă şi îndreptată „împotriva unui singur partid” sau „a unui singur lider”;
e) din cauza aglomerării de probleme grave şi concentrarea de energie negativă în societate, nu este potrivită tactica „paşilor mici”, de aceea primul mas energic nu poate fi mai puţin important decât elucidarea „jafului miliardului”. Aceasta este hârtia de turnesol pentru sinceritatea noii guvernări de a guverna pe nou, precum şi pentru garanţia credibilităţii şi susţinerii crescânde a cursului european al ţării din partea societăţii;
f) „Modelul Saakaşvili” nu este unul tocmai ordinar, mai degrabă extraordinar, dar şi situaţia actuală din ţară şi din clasa politică este extraordinară, caracteristică nu doar pentru Moldova, Georgia şi Ucraina găsesc acum soluţii similare pentru probleme similare;
Pleacă ultimul vagon sau mai rămâne?
Judecând după culisele negocierilor privind formarea AIE 3, dar şi după primele declaraţii privind candidatura noului prim-ministru, ar exista o şansă, minimă, dar şansă că lucrurile să ia o întorsătură anume după „modelul Saakaşvili” şi în Moldova. Dacă nu se va ajunge până la această înţelegere, sunt preferabile alegerile parlamentare anticipate şi suficient de repede cât opţiunea europeană şi cea estică se mai află în paritate. Aceasta ca să nu ajungem să constatăm că am mai pierdut fără rost încă doi-trei ani şi să retrăim regretele de astăzi ale liderului unuia dintre partidele pro-europene că, în 2013, nu a mers „până la capăt, inclusiv până la alegeri parlamentare anticipate”.
Sincer vorbind, clasa politică din coaliţia majoritară nu are alte alternative de a rămâne prea mult la guvernare, decât doar să urmeze acest model. Cam în toamnă, revoltele sociale vor impune modelul cu forţa, „dacă nu se înţelege cu binişorul”. „Miliardul” şi „tarifele” servesc drept garanţie sigură în acest sens. Însă acolo unde se aplică forţa, dispar garanţiile pentru clasa politică, dar şi pentru societate şi pentru cursul european. În acest sens, coaliţia pro-europeană de guvernare pare să fie ultima. Ultimul tren sau chiar ultimul vagon european?
Autor: Valeriu Vasilică
Textul integral pe IPN
