(ANALIZĂ) Mizele energetice ale conflictului armeano – azer din regiunea Nagorno Karabah

Miza este la fel de importantă: resursele energetice. Regiunea Nagorno-Karabah este mărul discordiei dintre cele două state, iar NATO şi Rusia au început din plin să îşi exercite influenţele politice şi militare. Rusia vrea cu orice preţ să devină cea mai mare putere din Caucaz iar supremaţia ei îi poate fi ameninţată de Azerbaijan.

În 1994, după o lungă mediere la care au luat parte numeroşi jucători importanţi, precum Turcia, Rusia sau Iran, cele două părţi, Armenia şi Azerbaijan, au încheiat un armistiţiu după ce Armenia a anexat regiunea Nagorno-Karabah.

Tot în 1994 s-a mai întâmplat un eveniment important în Azerbaijan: este vorba despre semnarea contractului secolului. Pe 20 septembrie 1994, după trei ani şi jumătate de negocieri, la Palatul Gulistan, oficialii Azerbaijanului au semnat un contract cu un consorţiu de firme petroliere pentru a dezvoltă resursele energetic din Marea Caspică.

Acordul prevedea o investiţie de 7,4 miliarde de dolari pe an, timp de 30 de ani, la valoarea de astăzi a acestei sume, pentru dezvoltarea a trei câmpuri petroliere. Rezervele au fost estimate la 4 miliarde de barili iar ţiţeiul obţinut din această zona este considerat a fi unul de mare calitate şi mult mai puţin costisitor la a fi rafinat.

Acum, pe fondul confruntării dintre Rusia şi Vest pe controlul Ucrainei, dispută pe regiunea Nagorno-Karabah reprezintă un subiect extrem de important pentru drumul Caucazului. În timp ce Georgia încearcă să se îndrepte spre Vest şi a încheiat cu Uniunea Europeană acordul de asociere, Armenia a început să îşi cimenteze relaţiile cu Rusia. Azerbaijan, în schimb, încearcă să joace un rol de pivot în toată această poveste însă, conflictul din Nagorno-Karabah este un aspect crucial care poate să hotărască drumul Azerbaijanului.

Rusia a susţinut Armenia de foarte mulţi ani şi, văzând că Azerbaijan începe să devină un concurent serios pe piaţă exportului de petrol şi gaze naturale, a început să se implice din ce în ce mai mult în această dispută. Oficialii ruşi au avut numeroase întâlniri cu reprezentanţii celor două ţări pe această tema în ultimele trei luni, indicând faptul că Moscova ar putea să încline balanţă spre a susţine, decisiv, Armenia.

Azerbaijan joacă un rol decisive în realizarea Coridorului de Sud pentru a transporta gaz în Europa în condiţiile în care producţia să de gaze şi de petrol creşte de la an la an. Câmpurile petroliere Shah Deniz, descoperite în 1999, reprezintă una dintre cele mai importante zone din lume pentru extracţia resurselor naturale. Câmpurile de extractive de gaze şi petrol Shah Deniz sunt localizate în Sudul Marii Caspice, la aproape 70 de kilometri de Baku iar suprafaţă pe care se întind este de 860 de kilometri pătraţi.

Shan Deniz ar trebui să fie o resursă importantă de gaze naturale pentru Europa, o alternativă la Rusia, iar acest Coridor Sudic ocoleşte Rusia şi Iran. Shan Deniz este operat de britanicii de la BP care au o cota de 28,8%, turcii de la TPAO au 19%, compania azeră de stat Socar are 16,7%, norvegienii de la Statoil au 15,5%, ruşii de la Lukoil au 10% şi iranienii de la NIOC au 10%.

În condiţiile în care Uniunea Europeană urmăreşte diversificarea resurselor energetice pe fondul instabilităţii din estul Ucrainei iar SUA pune presiune pe liderii UE să se îndrepte spre Coridorul Sudic, Azerbaijan are, în momentul de faţă, o oportunitate imensă de a-I lua faţă Rusiei. Azerbaijan are potenţialul să distrugă monopolul pe piaţă energiei europene impus de Rusia prin Gazprom.

Dacă Azerbaijan va decide să se întoarcă spre Vest, această ar fi o mişcare strategică ce ar bagă Rusia în corzi. Cu toate că este un stat mic, diplomaţia a fost unul dintre cele mai importante atuuri ale azerilor, asta dacă ne amintim de Contractul Secolului, oferindu-le atât britanicilor cât şi iranienilor şi ruşilor posibilitatea de a extrage petrolul din Marea Caspică.

De ce a contat diplomaţia, în acest caz? În primul rând, Rusia şi Iran sunt doi vecini provocatori. Apoi, tranzacţia îi oferă Azerbaijanului liniştea că Rusia şi Iran, putând să exploateze în Marea Caspică, nu vor utiliza statutul Marii Caspice că un argument de a stopa această afacere. Un astfel de compromis i-a permis Azerbaijanului să aibă, în continuare, legături puternice cu Occidentul, fără să stârnească furia vecinilor săi.

Cheia viitorului Azerbaijanului s-ar află în Turcia. Descrisă de miniştrii de externe turci că “o naţiune, două state”, relaţia Azerbaijanului cu Turcia a fost extreme de fructuoasă. Turcia este un important nod energetic între Est şi Vest iar interesele ambelor state coincid foarte mult. Atât gazoductul Baku-Tibilisi – Ceyhan cât şi Baku – Tibilisi – Erzurum sunt dovadă acestor interese commune. Deşi Turcia este membru NATO, are o relaţie de comerţ pe energie şi cu Rusia. Însă relaţia dintre Azerbaijan şi Turcia va deveni şi mai importantă atunci când gazoductul Trans-Anatolian ce porneşte de la Shan Deniz va deveni operaţional din 2019. 

Sursa: europolitics.ro