Actualitate

Arme și țigarete nedeclarate, confiscate de vameși

O altă tentativă de introducere clandestină în țară a bunurilor care fac obiectul declarării obligatorii a fost prevenită de către inspectorii postului vamal Hîrbovăț, care au găsit într-un autocar o armă pneumatică și 150 de bile din plumb. Bunurile aparțineau unui conațional, în vârstă de 18 ani, aflat la bordul unui autocar de pe ruta Odessa – Chișinău.

Conform procedurii, bunurile au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar persoanele urmează a fi atrase la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare.

Bunuri nedeclarate au fost descoperite și de către inspectorii vamali de la Leușeni, care au confiscat ieri un lot de țigarete destinate comercializării ilicite în spațiul comunitar, preconizându-se un profit de peste 8 000 de euro.

Acționând în baza analizei de risc, vameșii au supus scanării un autovehicul condus de către un cetățean al Republicii Moldova, fiind depistate 41 000 de țigarete de diverse mărci, cu timbre de acciz ale Republicii Moldova. Produsele de tutungerie erau disimulate în podeaua dublă a autoturismului, fabricată artizanal.

Țigaretele au fost reținute în vederea consfiscării, pe acest caz fiind pornit un proces contravențional care prevede aplicarea unei amenzi în cuantum de 3 000 de lei.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *