Externe

Autoritățile instalate de Rusia în Herson anunță că au format o miliție locală

Luni, administrația instalată de Moscova în regiunea ucraineană Herson a anunțat formarea unei miliții locale, precizând că toți bărbații rămași în oraș se pot alătura, notează Reuters.

Într-un anunț pe canalul de Telegram, autoritățile de ocupație au declarat că bărbații au „posibilitatea” de a se alătura unităților de apărare teritorială dacă au ales să rămână în Herson de bună voie.

Cu toate acestea, bărbații din alte regiuni ucrainene ocupate, cum ar fi Donețk, anterior, au fost obligați să se înroleze și să lupte alături de trupele invadatoare.

Vă amintim că la 19 octombrie, Vladimir Putin a anunțat introducerea legii marțiale în regiunile anexate ilegal, Herson, Donețk, Lugansk și Zaporojie.

ISW consideră că președintele Rusiei urmărește să creeze condițiile pentru mobilizarea forțată a civililor ucraineni în teritoriile ocupate de Rusia, compensând pierderile și eșecurile mobilizării parțiale.

Obligarea civililor să servească în forțele armate ale unei puteri ocupante este definită ca o încălcare a Convențiilor de la Geneva privind comportamentul în război, transmite Hotnews.

Autoritățile ocupante au ordonat evacuarea civililor din Herson, una dintre cele patru regiuni ucrainene pe care Rusia a declarat că le-a anexat luna trecută, chiar dacă forțele armate ale Kievului au obținut câștiguri militare semnificative.

La sfârșitul săptămânii, autoritățile au declarat că aproximativ 25.000 de persoane au fost evacuate începând de marți, în principal cu ajutorul unor bărci care au traversat râul Nipru.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *