E numită aşa fiindcă, pentru creştini, este o săptămână a bucuriei şi a învierii. E văzută ca o zi foarte lungă, motiv pentru care slujbele bisericii sunt aceleaşi în fiecare zi. Reiese că pentru creştini e o zi de şapte zile. De aceea în popor există vorba: „În Săptămâna Luminată nici iarba nu creşte”, adică nimic nu se schimbă, toate rămân la fel de bune şi frumoase ca în ziua de Paşti.
De multe ori mă gândesc câtă nevoie este de o astfel de săptămână luminată şi în viaţa laică. Să inventăm o săptămână luminată pentru cotidian. O săptămână în care nimic să nu se schimbe, iar scopul să fie bucuria oamenilor.
În această săptămână să nu mai aflăm nimic despre politică şi politicieni, să-şi ia concediu sau să nu mai dea comunicate de presă pe la conferinţe. La ştiri să fie prezentate doar lucruri optimiste şi vesele. Să nu mai aflu că un bătrân din judeţul Alba-Iulia, căruia nu îi ajungea pensia pentru mâncare, a început să vâneze ilegal ca să mănânce, dar a fost răpus de un mistreţ. Să nu aflu ce cutremure, meteoriţi, furtuni au lovit planeta.
Nu cred că o astfel de doleanţă e indiferenţă faţă de răul şi minciuna care ne înconjoară. Dacă şapte zile aflu doar lucruri bune sau amuzante, nu înseamnă că uit unde trăiesc sau că nu mă interesează soarta lumii. Ci pur şi simplu aşa cum organismul are nevoie de hrană sănătoasă sau de somn, şi mintea noastră are nevoie de o pauză, de o hrană sănătoasă – măcar o dată în an.
În lume există Ziua păcii, Ziua luptei împotriva cancerului, Ziua salvării planetei. Am nevoie şi de zilele veştilor bune, a detoxifierii politice, a speranţei într-o lume încă frumoasă, încă plină de oportunităţi. Iar în această perioadă nu mai vreau să văd nici măcar reclame. Nu mai vreau să asist la încercarea cuiva de a-mi vinde ceva. Nu vreau să mă mai simt folosit. Vreau să văd televizorul ca o oportunitate creată de tehnică. Să-l văd aşa cum l-au văzut cei care au inventat filmul. Ca pe o revoluţie a imaginii, un mijloc artistic, şi atât.
Nu vreau să am senzaţia insuportabilă când deschid televizorul că cineva încearcă să mă fraierească. Fie să îi cumpăr produsul, fie să îi susţin partidul. Aş vrea o săptămână pe an să nu mă simt, pentru alţii, grupul ţintă. Să nu fac parte dintr-o masă etichetată după vârstă şi buletinul de vot, în care nu contează ce îmi place mie sau care sunt aşteptările mele de la lumea asta. Să nu fiu omul căruia i se spune zilnic: semenul tău l-a ucis pe semenul tău sau statul tău i-a furat pe oamenii simpli ai statului tău.
Vreau să aflu unde a înflorit o floare de colţ, cum se face că la fereastra mea a apărut într-o toamnă un piţigoi albastru, în ce păduri găsim primăvara leurdă sau fragi. Vreau o săptămână luminată a mass-mediei. Care să ne ajute să vedem doar partea bună a lumii în care trăim, fiindcă oricum, după această săptămână, ar urma din nou scufundările în mocirla cotidianului, livrate nouă după interesele specifice ale distribuitorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
