ROMÂNIA

Avocatul care a câștigat procesul României pentru Roșia Montană răspunde la întrebarea de 1000 de puncte

Avocata Crenguţa Leaua, care a condus echipa de avocaţi români care a reprezentat statul român în procesul intentat de Gabriel Resources la Tribunalul Arbitral cu privire la exploatarea auriferă de la Roşia Montană, arată faptul că înainte de verdict Guvernul României și-a luat toate măsuri de precauție, asta pentru că a fost un dosar de mare risc.

Crenguța Leaua a fost întrebată cum a ajuns în spațiul public informația că România ar urma să piardă procesul pentru Roșia Montană și țara noastră ar fi urmat să plătească despăgubiri de miliarde de euro. „Vă daţi seama că eu, ca avocat, nu pot să dezvălui absolut nicio dată, niciun fel de situaţie, (…) dar vă pot spune următorul lucru: orice persoană responsabilă – şi absolut toate Guvernele României în cursul timpului au abordat cu responsabilitate acest dosar – avea cum să-şi da seama şi era normal să se uite la riscul şi de a pierde acest dosar, pentru că dosarul a avut un risc mare, având complexitate foarte mare şi având valoare foarte mare”, a explicat afirmat Crenguţa Leaua, la Realitatea Plus. Există riscul unei noi căi de atac Crenguța Leaua a mai explicat că, din punct de vedere legal, există căi de atac, iar România trebuie să analizeze foarte bine pașii următori.

„Un risc trebuie acceptat, din punct de vedere legal, în absolut orice situaţie în care mai există aceste căi de atac. (…) Trebuie să avem această luciditate în a analiza situaţia şi a vedea că sunt nişte paşi următori care trebuie trataţi cu multă responsabilitate şi atenţie”, a declarat Crenguţa Leaua. „Pot să spun doar că, legal, exisă posibilitatea de formulare a unei căi de atac în oricare dintre dosarele guvernate de procedura în care ne-am aflat noi, deci există această posibilitate. Că investitorul o va urma sau nu, rămâne de văzut. Motivele ei sunt foarte limitative, iar din punctul de vedere al termenului, vom afla acest lucru în următoarele luni de zile dacă este formulată sau nu.

Un risc trebuie acceptat, din punct de vedere legal, în absolut orice situaţie în care mai există aceste căi de atac. Acum, noi ceea ce considerăm este că hotărârea este o hotărâre care demonstrează că Tribunalul a înţeles foarte bine poziţia României. Dar este o hotărâre cu doi la unu. Adică o hotărâre în care doi arbitri au fost majoritari care au decis iar un arbitru a avut o altă opinie, care nu a fost în favoarea statului român. Şi atunci trebuie să avem această luciditate în a analiza situaţia şi a vedea că sunt nişte paşi următori care trebuie trataţi cu multă responsabilitate şi atenţie”, a declarat Crenguţa Leaua duminică seară, la Digi 24.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *