Cine a trecut prin şcoală în ultimii zece ani a înţeles ce nu merge. Se copiază pe rupte. Iar dacă se întâmplă cumva ca în acest an să existe un control serios, se porneşte compătimirea sărmanilor elevi. Eforturile de a reduce pe cât posibil copiatul sunt privite cu ochi răi.
Cine nu trece examenul de bacalaureat, nu poate să intre la o facultate. Şi pentru că numărul absolvenţilor e în scădere, ni se pare că ceva nu funcţionează cum trebuie. O fi sistemul de vină, or fi profesorii? Oricum am da-o, mai puţin se pune problema dacă elevii sunt de vină.
Ceea ce nu se mai înţelege în ziua de astăzi e că nu toată lumea poate avea studii superioare. Că facultatea era dintotdeauna pentru cei mai silitori. Dacă îi întrebăm pe părinţii noştri, vom afla că un copil din zece mergea la facultate. Astăzi e invers şi toată lumea se întreabă de ce acel unul din zece nu a trecut examenele.
De aceea profesorii mai în vârstă sunt mai buni. Nu pentru că se preda mai mult sau mai bine, ci pentru că erau admişi doar elevii foarte bine pregătiţi. Mama mea ştie şi acum materiile pe care le-a studiat în liceu: matematică, limbi străine, istorie. Poate recita şi acum zeci de poezii memorate în şcoală. Scrie mai corect decât 80 la sută dintre absolvenţii din ziua de astăzi. Şi totuşi mama mea, acum 43 de ani, a căzut prima sub linie la examenele de admitere la facultate.
La master, un profesor sibian ne-a povestit despre Liceul Gheorghe Lazăr unde a absolvit Emil Cioran. Din câte îmi amintesc astăzi, media lui era sub 8. Acum media 8 îi duce la disperare pe părinţi. Şi atunci de ce să ne mai întrebăm ce se întâmplă cu învăţământul? Mergeţi în satele bunicilor şi interesaţi-vă câţi oameni făceau facultatea pe vremuri. Încercaţi să comparaţi un absolvent din zilele noastre cu un absolvent de acum 40 de ani. Gândiţi-vă câte cărţi citeau părinţii noştri şi câţi tineri mai citesc în ziua de azi. Şi o să înţelegeţi. Cu cât scade promovabilitatea la bacalaureat, cu atât ne apropiem de realitate.
În schimb, dacă promovabilitatea creşte, singurul lucru cu care ne alegem e o inflaţie de studenţi. Mii de specialişti pentru zeci de locuri de muncă. Şi din miile de specialişti, cine să mai facă selecţia? Cine să aleagă plagiatorii de cei cu examenele cumpărate, cei care umblă la bibliotecă să îşi facă fiţuici de cei care merg acolo să studieze.
Eu zic: mai bine puţini şi buni, decât mulţi şi… Ce să mai, calitate vrem, nu cantitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
