Externe

Baze militare ruseşti la graniţa cu România

Rusia are în vedere deschiderea de noi baze militare, nu numai în Crimeea, dar şi în Nikolaev, Odesa, şi chiar la graniţa cu România, a declarat fostul comandant al Flotei ruse de la Marea Neagră, amiralul Vladimir Komoedov, relatează publicaţia rusă Nezavisimaia Gazeta.

Planurile ar putea fi puse în practică după modernizarea Flotei ruse din Crimeea, a declarat Komoedov. El adăugat că acest lucru va fi posibil cu acordul şi bunăvoinţa Kievului şi Moscovei, iar obiectivele militare ruse vor putea fi construite la Nikolaev şi Odesa, şi, probabil, la gurile Dunării, unde Ucraina şi România au dispute teritoriale.

"Posibilitatea de a extinde Flota Mării Negre spre vest este un răspuns la extinderea spre est a NATO, unde de exemplu, în România şi Bulgaria, Statele Unite au început instalarea de noi baze militare", a mai declarat fostul comandant al Flotei Mării Negre.

În conformitate cu acordurile semnate la Harkiv de preşedinţii Ucrainei şi Rusiei, staţionarea Flotei Mării Negre din Sevastopol a fost prelungită pentru încă 25 de ani, până în 2042. În aceste condiţii, Rusia intenţionează să modernizeze flota sa din Crimeea.

Şeful Statului Major rus, Nikolai Makarov a declarat în timpul unei vizite la bazele militare ruse de la Marea Neagră că, la ordinul preşedintelui Dmitri Medvedev, Ministerul Apărării a înfiinţat un grup de lucru care va evalua timp de două luni starea bazei de la Sevastopol.

El a confirmat că există planuri serioase de a moderniza Flota Mării Negre, printr-un program care se va desfăşura până în 2020. "Acesta este un program major de a moderniza Flota Mării Negre pe toate direcţiile – a vaselor, submarinelor şi a aviaţiei", a spus el.

Şi în această privinţă, este clar că Rusia are în vedere şi posibilitatea de a deschide noi facilităţi de staţionare a navelor de război din Flota Mării Negre în Ucraina, scrie Azi.md.

Bazele militare din localitatea Bolgrad, situată în sudul regiunii Odessa, care au fost desfiinţate după declararea independenţei Ucrainei (august 1991), ar putea fi redeschise, notează şi publicaţia ucraineană Segodnia, citată de Omega în pagina electronică.

Sursa: azi.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *