BREAKING. Azerbaidjanul declanșează operațiuni antiteroriste în Nagorno-Karabah pentru dezarmarea armenilor
Azerbaidjanul a anunţat marţi, 19 septembrie, că forţele sale armate au lansat ceea ce a numit ”activităţi antiteroriste locale” în regiunea Nagorno-Karabah pentru a restabili ordinea constituţională prin dezarmarea şi forţarea retragerii formaţiunilor militare armene de acolo, informează Reuters.
Nagorno-Karabah, recunoscută la nivel internaţional ca parte a Azerbaidjanului, are o populaţie în majoritate covârşitoare de etnie armeană şi s-a desprins de sub controlul Baku la începutul anilor 1990 după un război. Azerbaidjanul a capturat din nou porţiuni de teritoriu în interiorul şi în jurul enclavei într-un război din 2020.
Ministerul azer al Apărării a vorbit într-un comunicat despre intenţia sa de ”a dezarma şi asigura retragerea formaţiunilor forţelor armate armene din teritoriile noastre, (şi) neutralizarea infrastructurii lor militare”.
De asemenea, ministerul a precizat că vizează doar ţinte militare legitime folosind ceea ce a numit arme de înaltă precizie, şi nu civili sau infrastructură civilă, ca parte a ceea ce a numit un impuls de ”restabilire a ordinii constituţionale a Republicii Azerbaidjan”.
Ministerul a mai adăugat că a informat forţa rusă de menţinere a păcii în zonă, împreună cu un centru de monitorizare turco-rus, care este menit să ajute la menţinerea încetării focului din 2020.
Armenia spune că nu are personal militar în Nagorno-Karabah şi că priorităţile sale sunt pur umanitare. O mare parte din Nagorno-Karabah este controlată de autorităţile etnice armene asupra cărora Baku face presiuni de mult timp pentru a le dizolva şi dezarma, aminteşte Reuters.
Ruben Vardanian, un bancher miliardar care a fost înalt oficial în administraţia etnică armeană din Nagorno-Karabah până în februarie, a scris pe X, reţea cunoscută anterior ca Twitter, că ”Azerbaijanul a iniţiat un atac masiv de artilerie împotriva Nagorno-Karabah, vizând oraşe şi civili pe scară largă”.
Azerbaijan is targeting civilian buildings in #Stepanakert and other cities of #NagornoKarabakh, resulting in wounded children. Meanwhile, Azerbaijan's Ministry of Foreign Affairs announces their readiness to provide a corridor for people to leave. They couldn't force us to leave… https://t.co/i8Vj2L7SxV
— Ruben Vardanyan (@RubenVardanyan_) September 19, 2023
Reuters nu a putut verifica imediat afirmaţiile din nicio parte.
Baku şi-a anunţat operaţiunea după ce s-a plâns că şase cetăţeni ai săi au fost ucişi de mine terestre în două incidente separate, lucru pe care l-a pus pe seama ”grupurilor armate armene ilegale”.
Escaladarea are loc la o zi după ce alimente şi medicamente extrem de necesare au fost livrate în Nagorno-Karabah de-a lungul a două drumuri simultan, un pas care părea că ar putea ajuta la atenuarea tensiunii tot mai puternice dintre Azerbaidjan şi Armenia.
Până în ultimele zile, Baku a impus restricţii majore în coridorul Lacin – singurul drum ce leagă Armenia de Nagorno-Karabah – şi nu a permis ajutoarele pe motiv că traseul ar fi fost folosit pentru contrabandă de arme.
Armenia a declarat că acţiunile desfăşurate de Baku, despre care spune că au provocat o catastrofă umanitară, ceea ce Azerbaidjanul neagă, sunt ilegale.
Ministerul armean de Externe a afirmat luni că poziţia diplomatică a Azerbaidjanului părea că pregăteşte terenul pentru un fel de acţiune militară.