Europa Culturii

British Museum expune prima icoană a creştinismului

Este vorba despre o bucată de ţesătură pe care, potrivit tradiţiei, a rămas impregnat în mod miraculos chipul lui Iisus. Acest obiect de cult este păstrat în capela privată a Papei de la Vatican şi a fost expus publicului larg de câteva ori. Potrivit informaţiilor oferite de British Museum, faimoasa icoană a fost inclusă în expoziţia intitulată „Comorile Cerului”, care reuneşte diverse obiecte creştine vechi.

Kusturica va construi un oraş istoric în Bosnia

Regizorul sârb Emir Kusturica a prezentat la Vişegrad, în estul Bosniei şi Herţegovinei, proiectul său de construcţie a unui străvechi oraş, unde intenţionează să realizeze ecranizarea romanului „E un pod pe Drina”, capodopera scriitorului iugoslav Ivo Andrić. „Vom zidi un oraş ce va arăta ca şi cum ar fi fost ridicat acum 400 de ani”, a declarat cineastul. Kamengrad sau „oraşul lui Andric” va fi construit pe o suprafaţă de aproximativ 14.000 metri pătraţi, în apropierea celebrului port otoman din secolul XVI Vişegrad, unde se află celebrul pod peste Drina din romanul lui Andrić. Oraşul va fi alcătuit din 50 de case şi va avea o biserică, primărie, hoteluri, teatru, magazine, cafenele, o piaţă de alimente şi un port. Orăşelul va servi apoi ca atracţie turistică. Scriitorul Ivo Andrić a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1961 pentru cartea „E un pod peste Drina”, care prezintă istoria Bosniei şi a comunităţilor din această ţară ce se intersectează şi se destramă.

O orgă barocă veche de 369 de ani a fost repusă în funcţiune

Cea mai veche orgă barocă din Viena şi una dintre cele mai vechi din lume, aflată în biserica franciscanilor, având o vechime de 369 de ani, a fost repusă în funcţiune, după trei ani de lucrări de restaurare. Lucrările, care au costat 1,3 milioane de euro – bani adunaţi din subvenţii publice şi din donaţii ale credincioşilor sau ale amatorilor de muzică -, au fost realizate de Compania specializată în acest domeniu, Kuhn, din Elveţia. Instrumentul a fost inaugurat printr-un concert oferit de organistul austriac Friedrich Lessky.

Supergreii vor lansa un album în septembrie

Liderul trupei britanice „Rolling Stones”, Mick Jagger, a fondat recent un supergrup, din care mai fac parte muzicieni ca Dave Stewart, creatorul duetului „Eurythmics” sau Joss Stone, urmând să lanseze, în septembrie, primul album. Trupa se numeşte „SuperHeavy”, în traducere „Supergreii” şi îl mai are în componenţă pe fiul cel mic al lui Bob Marley, Damien. Primul single al supergrupului înfiinţat de Mick Jagger se intitulează „Miracle Workers” şi este deja disponibil prin aplicaţia iTunes. „SuperHeavy” va cânta piese de diferite genuri, de la balade rock la reggae şi pop.

Rubrică de Silvia Bogdănaş

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *