Editorial

Bucuria lui Filat și victoria Rusiei în Moldova. Un nou partid pro-european anti-comunist la Chișinău?

Dacă vă mai amintiți, la 13 februarie 2013, ex-premierul Filat a distrus coaliția pro-europeană AIE-2 (resetarea alianței a fost subiectul favorit tirajat de vocile lui Filat, dar și de PSRM și PCRM), dând startul, astfel, procesului de revenire a PCRM la putere. Era evident încă de atunci că aceste două partide nu au susținerea reală a 51% din votanți și nu vor putea guverna niciodată fără o alianță cu PL sau PCRM. Exact peste doi ani, la 13 februarie 2015, același Vladimir Filat a scris ultima notă în această jalnică piesă. Măștile au fost aruncate: cel care promitea că va construi o Moldovă fără Voronin, de acum înainte, va guverna împreună cu Voronin.

Votanții PLDM au fost trădați din nou, deși în campanie li s-a promis o alianță cu PL și pe Leancă – premier, voturile acestora vor fi uzurpate și folosite pentru revenirea comuniștilor la putere. Rămâne să vedem dacă printre actualii deputați din PLDM se vor găsi persoane care să aibă respect față de promisiunile făcute și votul primit. Totuși, este evident că liderul acestui partid nu mai are practic niciun viitor politic. Leancă era unica șansă ca Republica Moldova să fie susținută de UE, cu un premier corupt și cu Voronin la butoane, Filat va deveni inamicul Nr. 1 al tuturor forțelor pro-europene. Nu poți face campanie electorală la Berlin și Bruxelles, iar cu voturile obținute să guvernezi cu cel mai criminal partid din istorie.

Vladmir Filat promovează un personaj obscur fără a avea, în primul rând, acceptul votanților. Ar accepta, oare, vontații PLDM ca Leancă să fie sacrificat doar pentru că este preferat și de diplomații europeni și de proprii cetățeni? Leancă plătește pentru faptul că a reușit să-l eclipseze pe „ne-egalabilul” Vladimir Filat, căruia diplomații europeni de rang înalt i-au spus direct că acesta trebuie să se retragă din politică pentru a nu compromite conceptul de integrarea europeană. În loc să asculte de prietenii RM, acesta încearcă să-l scufunde pe Leancă și să mențină controlul asupra Guvernului printr-un interpus.

PL a avut posibilitatea sa dejoace șarlatania pusă la cale de Vladmir Filat și Vladmir Voronin și să voteze un premier atașat sincer valorilor europene, care nu ar fi făcut nici un compromis la acest capitol. Acest vot implica și un risc major, liberalii tirajând o guvernare fără a putea avea de facto niciun cuvânt de spus. Un astfel de vot ar fi permis celor trei Vlazi să guverneze țara direct prin miniștri și alți demnitari de rang înalt, iar ulterior ar fi existat un vot comun în Parlament între PLDM, PCRM și PDM, așa cum a fost când s-a votat conducerea Parlamentului. Atunci a fost prezentată publicului pentru prima dată alianța „tacită” între Voronin, Filat și Plahotniuc.

Șmecheria PDM-ului

Democrații știu că urmează alegeri locale, iar în localitățile rurale o eventuală alianță cu PL ar fi fost bine folosită de PCRM și PSRM pentru a-i acuza pe aceștia că sunt în alianță cu fasciștii români, adică PL. PDM-ului îi este convenabilă o alianță cu PCRM pentru a arăta electoratului că ei sunt „stataliști” și românofobi, în speranța că vor capta astfel voturile celor nemulțumiți de Voronin sau Dodon. Totuși, democrații încearcă să joace la două capete și au făcut o mișcare suprinzătoare propunând un cetățean francez în funcția de Ministrul al Economiei, confirmând, astfel, că societatea a avut dreptate când a cerut un procuror european.

Disprețul lui Vladmir Filat față de Președintele Timofti

Timp de zece ani, Filat nu întâmpină nicio problemă în sfidarea Codului Penal, iar acum sfidează deschis cea mai importantă instituție din stat – Președinția. Deși uzurparea puterii în stat este cea mai gravă crimă împotriva poporului, acest Vladimir Filat o face în direct și anunță că îi va comunica lui Timofti pe cine să desemenze în funcția de premier. Asta deși acesta poate doar propune un nume în baza unei majorități Parlamentare, iar Președintele urmează să decidă pe cine nominalizează. Timofti l-a propus pe Leancă deoarece aveau loc negocieri pentru formarea unei coaliții majoritare PLDM, PCRM, PL, dacă aceasta a eșuat, înseamnă că e nevoie de o nouă majoritatea care să propună președintelui un nume, deși acesta este liber să propună orice altceva.

„Nu întâmplător înaintăm un candidat din afara partidului, dumnealui întrunește calitățile necesare pentru a fi un prim-ministru bun al Republicii Moldova. Acest lucru îl vom comunica în cadrul consultărilor cu preşedintele Timofti. Apoi va urma desemnarea, ca în scurt timp să avem un Guvern, iar ţara să aibă o guvernare bună şi eficientă", a spus Filat.

„Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”!

O primă consecință a instaurării guvernului condus de Filat sub acoperirea unui manager „slavon” este, de fapt, abandonarea de facto a procesului de integrare europeană și continuarea procesului de putinizare a puterii. Guvernanții nu înțeleg că, fără o schimbare a clasei politice la 4-5 ani, aceștia devin incapabili să reacționeze adecvat la necesitățile cetățenilor.

Desigur, propaganda mass-mediei afiliată puterii va tiraja tot felul de procese care mimează integrarea europeană. O guvernare coruptă și comunistă, creată fără susținerea votanților este, din start, anti-europeană și, deci, anti-națională. Puteți să vă imaginați cum Președintele Hollande jefuiește Banca Société Générale sau doamna Merkel concesionează aeroprtul din Munchen unui offshore din Insulele Virgine Britanice? Guvernul „slavon” este creat pentru a continua jaful sistematic la care este supusă această țară în ultimii 20 de ani.

La tribuna parlamentului, Oleg Reidman a spus deschis că „Acordul de Asociere cu UE este contrar intereselor Republcii Moldova”. Prin urmare, după investirea guvernului „slavon” vom resimți imediat revenirea la valorile sovietice. Probabil și românofobii din PDM se simt mai bine alături de Voronin decât de Munteanu.

Puterea îți oferă adrenalină și îți crează senzația că vei putea să-i minți pe oameni la infint. Așa au crezut toți liderii și oamenii de la putere care n-au plecat benevol în vacanță. Un eventual eșec al parcursului european al RM ar putea genera revolte populare după modelul Maidanului din Kiev. Ianukovici a fost vizitat acasă de protestatarii nemulțumiti de președintele corupt care încerca să distrugă avansul spre Europa. Înțeleg, oare, politicienii de la putere că dacă nu se opresc din furat îi așteaptă o soartă similară? Nu e o chemare la răzvrătire, dar așa au pățit-o toți, de la Gaddaffi la Ceaușescu, toți liderii autocrați cred cu toată fibra lor că vor putea să-i prostească pe toți la infinit, momentul tragic este că aceștia înțeleg ce au făcut doar după ce e prea târziu.

O nouă șansă?

Leancă a declarat că nu votează alături de PCRM, iar acest lucru pare a fi doar un prim pas într-un șir de acțiuni menite să ducă la crearea unui nou partid pro-european. O nouă formațiune ar urma să încerce să capteze voturile celor 200 de mii votanți ai PLDM care s-au săturat, între timp, de Filat, dar și a multor votanți actuali care îl vor urma pe Leancă. Cetățenii moldoveni nu vor ca Republica Moldova să fie guvernată iarăși de Voronin, Dodon sau Reidman.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *