Mai apoi sătenii s-au împăcat cu ideea că vor avea în sat un bărbat puțin mai altfel. Dar întrebările continuau să bântuie satul: Oare ce mănâncă el? Îi place oare mămăliga cu zeamă? Așa înaintau filozofic întrebările spre epicentrul problemei: De unde o fi el, din ce țară? De-al cui o fi fiind? Din ce neamuri se trage? Care-i sunt obârșiile?
Nu știm dacă și-au mai satisfăcut curiozitățile sătenii, căci, la scurt timp, mirele de culoare a luat mireasa moldoveancă și au plecat în țara lui…
Asemenea întrebări au frământat și societatea tinerei R. Moldova, când a apărut Maia Sandu. A poposit de pe undeva, direct în tronul de doamnă ministră a Educației, deoarece Guvernul Filat ducea lipsă acută de o femeie la acest minister. Chiar se zvonea prin târg că Vlad Filat a adus-o din SUA nu întâmplător, ci pentru că i-ar fi fost dragă. Firește că acest zvon nu s-a adeverit, dar povestea asta nu ne mai privește…
Venită la Ministerul Educației, Maia Sandu nu s-a bucurat de simpatia nimănui, dar totuși, mândră și distinsă, ea nici nu lua pe nimeni în seamă. Făcea reforme, care de care mai ciudate, una dintre care a stopat copiatul la examenele de BAC. Ea n-a propus nicio soluție pe termen lung, pentru ca tinerii să nu fie tentați să copieze, în afară de un sistem polițienesc: profesori-jandarmi în săli, polițiști patrulând curțile centrelor de BAC și camere de luat vederi peste tot. A propus și a realizat, pe termen scurt, un fel de spaimă bolnăvicioasă, care n-a avut niciun rezultat. Nimeni n-a devenit, în consecință, mai corect sau mai responsabil, sau mai fericit. Școala fericirii a murit odată cu venirea Maiei Sandu și a lui Igor Grosu la cârma Ministerului Educației.
Îmi amintesc perfect că, în timpul examenelor de BAC, asistenților li se spunea câți pași au voie să facă în dreapta sau în stânga, înainte sau înapoi. Nimic în plus! Căci îi vedea, nu se știe de unde, de undeva, dintr-un birou oarecare, însuși Igor Grosu. Mulți întrebau cine-i omul ăsta, însă toți duceau degetul la gură: ssssssssttt!
Ni s-a creat impresia că doamna ministră reformatoare, cu echipa ei sau doar cu Grosu în preajmă, a uitat că lucrează la Educație, dar nu la SIS. N-a propus niciun proiect educațional anume, pentru ca elevii, începând cu clasa întâi și terminând cu BAC-ul, să fie învățați să nu copieze. Copiii n-au înțeles că „a copia” înseamnă „a fura”, iar să nu furi ne învață una din cele porunci. În atare situație, timp de 12 ani, elevii trăiesc și învață după cum pot, iar la examene li se impun strictețe și cerințe europene.
În opinia mea, reformele Maiei Sandu au fost eșecuri, dar ea n-are timp să-și recunoască gafa. S-a grăbit să sară în careta politică de la Chișinău, cu același Igor Grosu. Dacă educația națională a atins „performanțe”, ar trebui să urce mai sus – în politică. Oare ce politici educaționale va promova doamna, dacă ajunge în Parlament?
Unele mass-media o numesc pe Maia Sandu drept Ioana D’Arc a R. Moldova. De unde, domnilor, așa o comparație incomparabilă? Dacă eroina Revoluției Franceze avea principii și crezământ, a noastră ba se unește cu Năstase, ba nu se unește; ba se vrea cu orice preț în Parlament, ba afirmă că luptă doar din jale față de popor…
Maia Sandu a ridicat nasul sus, când a primit voturile moldovenilor în alegerile prezidențiale, fără să priceapă că cei care au votat-o, de fapt, au protestat împotriva socialistului Dodon. E clar ca bună ziua – ea nu este, nici nu va fi eroina neamului nostru. Fiindcă e prea mică.
Acesta este doar un punct de vedere.
Alexandra Tănase
