Ultima oră

Carne de pasăre de contrabandă descoperită la Zaim

În jurul orelor 11.30 în apropierea satului Zaim, raionul Căuşeni, a fost stopat pentru control un mijloc de transport de model „Mercedes 207D", cu numere de înmatriculare transnistrene, la volanul căruia se afla un cetăţean al R. Moldova, domiciliat în oraşul Tighina, transmite serviciul de presă al SV.

În urma efectuării controlului fizic al microbuzului, în salonul acestuia au fost depistate 30 cutii cu carne de pasăre congelată. La întrebările vameşilor şoferul a declarat că cele 450 kg. de carne le-a procurat de la baza angro „Sheriff" din Tiraspol, fără careva acte de calitate. Pe ce cale a intrat pe teritoriul raionului Căuşeni a refuzat să spună, investigaţiile preliminare stabilind că unitatea de transport n-a traversat zona de control al vre-unui post vamal intern de control. Valoarea totală a lotului de marfă introdus cu încălcarea prevederilor legale şi fără careva acte de însoţire sau certificat de calitate este de 11000 lei.

Unitatea de transport a fost escortată la Biroul Vamal Tighina pentru investigarea cazului şi primirea deciziei în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Cazul descris este al doilea de acest gen depistat pe teritoriul raionului Căuşeni de la începutul lunii curente, alte două fiind înregistrate la nordul Moldovei, unităţile de transport cu carne de provenienţă necunoscută fiind stopate pe traseul Şoldăneşti – Bălţi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *