Alcătuit din confesiuni rostite în şoaptă, din cîteva frânturi de viaţă petrecute în Bucureştii „anilor nebuni“, romanul prinde în paginile sale destinul frământat a două cupluri marcate de o iubire stranie şi neliniştitoare.
Numai că misterul acesta veşnic, întrupat aici în dublă ipostază a personajului central al cărţii, refuză să se livreze autorului. Ba pare chiar că se adânceşte ameţitor, pe măsură ce naratorii lui Eliade îşi deapănă unul altuia povestea iubirii lor pierdute pentru enigmatică eroina a întâmplărilor, Ileana.
Portretul ei, realizat din linii de o mare puritate, este unul dintre cele mai tulburătoare portrete feminine din proză românescă, unul dintre acele chipuri ce-l urmăresc pe cititor multă vreme după ce a închis cartea.
Paul Cenrnat: „Neîndoielnic, scriind această carte, autorul ei evadează: în trecut, în imaginaţie, în mit. Nuntă în Cer nu este, desigur, un roman fantastic, deşi misterul nu lipseşte, dar este, cu siguranţă, un roman realist-simbolic, axat pe un mit al iubirii. Un roman de idei, mai puţin livresc decât celelalte, şi un roman liric.
Cadrul întâmplărilor descrise rămâne unul modern, citadin, în vreme ce relatările lor au loc într-un cadru montan, izolat. Avem de-a face, aşadar, cu o perspectivă „de sus” asupra trecutului personajelor şi cu o transfigurare a acestuia prin iubire şi prin suferinţa despărţirii.
Prin Nuntă în Cer, Eliade se reconciliază de fapt cu melancolica Belle Époque a copilăriei sale, vehement respinsă de „adolescentul miop” şi de tânărul macho „apologet al virilităţii”. Este însă ceva mai mult decât atât, căci dacă Mavrodin şi Hasnaş reprezintă două variante de om modern, îndrăgostit de necunoscut şi atras de schimbare, Ileana încarnează un principiu tradiţional de stabilitate.”
Lectură plăcută!
