Cauzele care duc la apariția petelor pe piele
Roz, liliachii, maronii, indiferent de culoare, petele care apar, aparent spontan, pe suprafața pielii trebuie să te îngrijoreze. Important este să le tratezi, dar nu cu indiferență, nici cu leacuri băbești, ci să dai fuga la medic. Chiar dacă le consideri inofensive, chiar dacă amicele îți spun că au avut și ele același lucru și s-au vindecat cu cine știe ce cremă, cel mai bine e să ții cont de părerea unui specialist. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, niște pete banale pot fi semnele unor boli grave. Iată care sunt cele mai frecvente cauze ale apariției petelor pe piele.
6 motive care fac să apară petele pe piele
1.Efelidele, „amintiri” de vacanță
Plajă, relaxare sub mângâierea soarelui și a brizei, bronz strălucitor… Ce frumos a fost! Dar, expunerea în fața razelor arzătoare poate lăsa amintiri uneori supărătoare, pe față, gât, decolteu, membre. Până și mersul pe stradă, la orele de vârf ale caniculei, lasă urme pe pielea deschisă la culoare. Așa-numitele efelide nu sunt altceva decât acei pistrui deschiși la culoare, care se întind atât pe față, cât și pe trup, dar dispar iarna. Nu sunt neapărat un motiv de îngrijorare, fiind efectul unui exces de melanină, substanța colorată care pigmentează pielea, care absoarbe lumina și ne protejează de arsuri solare. Totuși, acești pistrui se pot confunda cu alt tip de pete care apar, de obicei, din cauza unor boli bacteriene.
2.Bătrânețe, haine grele
Odată cu înaintarea în vârstă, are și pielea de suferit. Mâinile „vorbesc” primele în acest caz, acoperindu-se, treptat, de pete maronii. Ulterior, acestea se extind pe chip, pe decolteu, pe gât. Ele sunt semne ale îmbătrânirii pielii și poartă numele de cheratoze senile. Dar nu trebuie neglijate, pentru că și ele se pot confunda cu semnele altor afecțiuni ale epidermei.
3.Purpura e semnal de alarmă
Deși e un simptom comun al mai multor boli, purpura e ignorată adesea, pentru că se confundă cu alt tip de roșeață a pielii, precum eritemul. Aceasta apare sub forma unor pete roșii și nu se decolorează la atingere. O metodă de deosebirei a purpurei de alte tipuri de pete este apăsarea cu o lentilă pe suprafața petei, fenomen numit vitropresiune. Dacă aceasta se decolorează, este o formă de eritem, dacă nu, atunci sigur e purpură. Ori acest simptom poate fi semnul unor boli grave, precum leucemia medulară, boala Hodgkin, dereglarea sistemului imunitar.
4.Ciupercile infectează
În special pe timpul verii, suntem predispuși la infecții ale pielii prin favorizarea dezvoltării ciupercilor și bacteriilor în mediu umed. Atât transpirația abundentă, cât și prezența la piscine, la ștranduri ori la dușuri comune ne pot aduce surprize neplăcute. Dermatoza cunoscută sub numele de pitiriazis e foarte des întâlnită. Există mai multe tipuri de pitiriazis, fără legătură între ele: rozat, rubra pilar, statoid și versicolor. Ce au în comun însă este apariția petelor, fie roz, roșiatice, maronii sau albe pe suprafața pielii, însoțită sau nu de mâncărimi.
5.Ficatul se revoltă
Atunci când se simte supraîncărcat de toxine, ficatul încearcă să facă vizibil acest lucru. Și „colorează” tenul, deloc plăcut, cu pete maronii specifice, neuniforme. Asta denotă o acumulare în exces de lipofuscin, un pigment care nuanțează pielea în galben-brun. Iar depozitele de acest tip se înmulțesc odată cu înaintarea în vârstă.
6.Vitiligo atacă în masă
Fie din cauza stresului prelungit, intens, fie în urma unor tulburări metabolice, organismul uman se confruntă cu imposibilitatea de a sintetiza melamina din celule. Așa se dezvoltă boala numită vitiligo, din nefericire, netratabilă nici chiar în zilele noastre. Se pot obține ameliorări prin tratamente îndelungate, însă nu vindecarea. Acupunctura se pare că ar da rezultate mulțumitoare. Se manifestă prin pete albe ca laptele, care apar la orice vârstă, pe orice porțiune a corpului. Nu este contagioasă, nu se transmite prin atingere și e cel mai des întâlnită la persoane care suferă de boli autoimune, precum hiper și hipotiroidismul, carența de vitamina B12 sau anemia pernicioasă.
Fii atentă la detalii!
Petele pe piele apar și prin depigmentare. Uneori, depigmentarea pielii pe zone diferite ale corpului, care au contur neregulat, arată că persoana afectată are un număr mic de capilare sanguine la suprafața pielii. Afecțiunea poartă numele de naevanemie și se confundă adesea, chiar și de către specialiști, cu vitiligo. Când cantitatea de pigment este redusă din naștere, boala se numește albinism și are drept manifestare nu doar depigmentarea pielii, ci și a părului de pe întreg trupul. Atenție! Și modificările hormonale, tratamentele cu pilule contraceptive pot cauza apariția petelor la nivelul epidermei!
Sursa: libertateapentrufemei.ro