Cazul medicului acuzat de furt la Orhei. Tată: În loc să-mi salveze fiul, l-au jefuit

„În loc să-mi salveze fiul, medicul de pe ambulanță i-a furat lanțul de aur de la gât și l-a vândut”, spune Iacob Malcic, tatăl lui Radu Malcic, antrenorul de judo ucis în accidentul rutier produs în după-amiaza zilei de joi, 11 septembrie 2025, pe traseul Orhei–Rezina–Râbnița.
În cadrul unui monolog pentru Dorin Galben, acesta s-a arătat indignat de modul în care a fost tratat imediat ce a fost transportat la spital și acuză medicii de neglijență.
„Când a fost ridicat din mașină, fiul meu a fost dus la spitalul din Orhei, la Secția de primire. Când am ajuns eu, m-am apropiat de gardă și am întrebat personalul despre starea lui. Mi s-a spus că a fost dus în reanimare. M-am apropiat de medic și am întrebat dacă sunt necesare medicamente sau alte lucruri pe care le pot aduce. Medicul mi-a răspuns că nu este nevoie, dar eu eram pregătit să organizez orice și să aduc tot ce era necesar și SMURD-ul, că vine repede. (…) Medicii au interzis, că era într-o stare grea. Atunci, i-am întrebat: „Cum era într-o stare grea, dacă el aproape o oră a stat în camera de primire și a discutat cu copiii?”. Sunt oameni, martori… La spitalul din Orhei, condițiile erau ca în perioada sovietică, iar personalul medical lăsa de dorit”, a mărturisit tatăl acestuia.
Un medic al echipajului de Asistență Medicală Urgentă (AMU), care ulterior a fost concediat, este cercetat penal acum pentru furt, după ce i-ar fi sustras un lanț din aur victimei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Orhei, tatăl bărbatului a alertat autoritățile după ce a observat dispariția lanțului din aur pe care fiul său îl purta la gât în momentul accidentului.