Ce de-a lume, ce de-a lume! Si nici un Om

George Ranetti s-a nascut pe 19 octombrie 1875 la Mizil, Prahova. A decedat pe 2 mai 1928 la Bucuresti. Poet si publicist, el a fost parintele revistei Furnica, colaborator la Moftul Roman, Zeflemeaua, Romania, Epoca, Lupta, Pagini Literare. A semnat cu pseudonimele Romeo, Tarascon, Gh. Biciusca, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Printul Ghita, Coco, Cyrano, Sandernagor sau Ghita Delagambrinus.

A studiat la Liceul „Sf. Petru si Pavel” din Ploiesti si a inceput sa scrie inca din clasa a 7-a, pentru Adevarul literar. Dupa absolvire, a frecventat cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti. Intre 1897-1898 a lucrat ca functionar la Posta, dupa care s-a dedicat presei. A facut gazetarie la Moftul Roman, revista lui Ion Luca Caragiale. Intre 1899-1901 a condus publicatiile Mos Teaca, iar intre 1901-1904 – Zeflemeaua. In anul 1904, impreuna cu N. D. ?aranu, a infiintat, condus si scris revista umoristica Furnica. In timpul Primului Razboi Mondial, Furnica apare la Iasi, sub titlul Greierul, trecand, dupa 1917, intr-un evident declin.
A dus o viata in saracie, pe care a ironizat-o de nenumarate ori. In ciuda lipsurilor materiale, scrierile sale sunt pline de umor si de energie, dar pe alocuri superficiale, din cauza grabei cu care scria. A scris si o piesa-parodie de teatru comic, Romeo si Julieta la Mizil, in care ironizeaza moravurile politice romanesti. Dintre lucrarile sale, vom mentiona numaidecat si cartea de debut De inima albastra (1899), Strofe Si apostrofe (1900), Ahturi si ofuri (1901), Eu rad, tu razi, el rade… (1903), Fabule (1907), Saracu Dumitrescu (1907), romanul Miau (1926).

Spirit independent, cu o tinuta democratica si consecventa, Ranetti face publicistica militanta de-a lungul a aproape trei decenii. Revista Furnica, scrisa in cea mai mare parte de el, critica guvernul, curtea regala, oamenii politici, moravurile si institutiile timpului. Ranetti se autodefineste ca umorist de profesie. Discipol al lui Caragiale, poetul practica un misticism voios, rememorand personajele scriitorului. Alegoria fabulelor sale se referea atat la animale cat si la obiecte, iar improvizatiile satirice tintesc in Dom’ Paladu, avocat si orator politic, tipul clasic al arivistului. Proza scurta – tableta gazetareasca sau schita – reia situatii si personaje caragialiene. Comediile in versuri speculeaza comicul facil, caricatura artificiala si deformarea lexicala. Unele situatii din Romeo si Julieta la Mizil sunt reluate de Victor Eftimiu in Omul care a vazut moartea. Ranetti improviza cu o rara usurinta, obtinea, prin extravaganta imaginii si rimele sale, miliardare efecte insolite. Scriitor prolific, scrie enorm, in graba, ajungand, uneori, la superficialitate. Tehnica sa, intemeiata pe gluma si o mare usurinta de a critica limbajul, nu atesta o constiinta artistica pe masura fanteziei sale comice.
… Citind despre Ranetti, mi-a placut un caz, care m-a facut sa pun titlul de mai sus. Odata, Printul Ghita (care era George Ranetti), iesind pe Calea Victoriei din Bucuresti, a exclamat: „Ce de-a lume, ce de-a lume! Si nici un Om!”… (Gh. B.)