Dincolo de acest cadou nesperat pentru simpatizanții bine-intenționați, dar așteptat de liderii A2012, expulzarea a mai generat câteva efecte grave. Acum, după ce lucrurile s-au mai așezat, vedem că imaginea RM, care era și așa pe bună dreptate șubredă, a avut de suferit în ochii partenerilor externi, în urma mediatizării din presa internațională și a gazului pe foc turnat de expulzat. În plus, relațiile româno-române au fost afectate din temelie, la nivelul societăților și a opiniei publice de pe cele două maluri.
Ambele efecte perverse se datorează eforturilor asidue atât ale autorităților moldave, cât și ale liderilor Acțiunii, în frunte cu expulzatul. Dacă cele dintâi se fac responsabile de luarea unei decizii iresponsabile, pe care le-au „explicat” stângaci prin citate din lege la grămadă, atunci cei din urmă au avut grijă să arate cu degetul asupra „dictaturii de la Chișinău”, „a neputinței instituțiilor române de a-și apăra cetățenii”, sau a „nevalidității integrării europene ca proiect național”.
Acest al treilea mesaj transpare și din cele patru solicitări formulate în urma marșului din 16 mai. Concret, liderii mișcării au cerut puterii să depună cererea de aderare la Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, în numele RM. Nu știu dacă mai este nevoie să argumentez de ce, dar orice cetățean informat realizează că acest gest ar fi o greșeală. Reținem nenumăratele mesaje ale oficialilor europeni, inclusiv ale celor români, privind inoportunitatea unui asemenea gest. Motivul este unul simplu: răspunsul va fi unul negativ, sau, în cel mai bun caz, amânat.
La prima vedere, este vorba despre o intenție naivă, pur și simplu. Cunoscându-i, însă, de mai mulți ani pe liderii Acțiunii, pot afirma că aceștia nu sunt naivi. Rău-intenționați și perverși da, dar nu naivi. Intenția este, de fapt, alta, iar solicitarea aceasta a apărut urmărind două scenarii, la fel de bune pentru ei și rele pentru noi. În cazul în care conducerea nu depune cererea de aderare, aceasta va fi acuzată de trădarea interesului național și a aspirațiilor europene ale populației. Iar în cazul în care va depune cererea, dar vom fi refuzați, ideea simplistă a Acțiunii va triumfa, având la îndemână „dovada” că aderarea la UE este imposibilă, respectiv că scenariul lor utopic privind reUnirea înaintea aderării este singurul valabil. Manipulare ca la carte, așadar.
Impactul la nivelul societății moldovenești este și el mai degrabă negativ. Într-o societate democratică, fie această democrație și firavă, singura cale de a accede la putere este de a participa la alegeri și de a fi votat. Unirea de la 1918, pe care noi, unioniștii, o avem drept reper și călăuză în activitatea noastră, tot în Parlament (Sfatul Țării) s-a făcut, votată fiind de niște oameni care și ei, la rândul lor, au fost votați. A ignora acest fapt și a-i induce și pe ceilalți în eroare, înseamnă a-i insulta cu tot cu aspirațiile lor unioniste. A2012, însă, nu intenționează să participe la alegerile interne din „statul artificial” Republica Moldova, din simplul motiv că aceasta nu-l recunoaște. Apucăturile anarhiste de tipul „noi nu avem nevoie de instituții, pentru că le avem la București” transpar și din această poziționare ineficientă a liderilor acțiunii.
Este adevărat că aceștia sunt cu toții cetățeni români (nu și moldoveni) și locuiesc, în mare parte, la București. Prin urmare, dacă A2012 s-ar transforma vreodată într-un partid sau în vreun altfel de vehicul electoral, aceștia n-ar putea candida pe listele lui. Iar automartirizarea liderului Acțiunii, cetățean român, în locul automartirizării unui cetățean moldovean unionist (nu neapărat prin expulzare), arată că părinții fondatori ai proiectului nu sunt pregătiți să treacă la următorul nivel. În schimb, reprezentanții de vază ai Kremlinului și ai neofascistului Putin însuși, se află demult la acest nivel următor. Dodon deja a anunțat că va demara o campanie „antiunionistă”, folosindu-se de instinctele de frică de unionism ale electoratului său primitiv.
Observăm deci că, în timp ce noi ne bucurăm pe la marșuri, fluturăm tricoloruri, cântăm și scandăm lozinci patriotice, cealaltă tabără lucrează în teren, cu cifre și la firul ierbii. Angrenajul rusesc funcționează, iar reprezentanții săi știu că orice manifestare publică unionistă, care nu este urmată de niște pași concreți, în acord cu realitățile vremurilor pe care le trăim, reprezintă muniție pentru propria lor campanie împotriva partidelor proeuropene (fie ele și corupte). De fapt, de câțiva ani încoace, socialiștii au tot profitat de pe urma manifestărilor noastre de bucurie publică, pe modelul „românii moldoveni sunt cu dansul și cu jocul, iar rușii sunt cu acapararea puterii”, transformându-le în voturi. Dovadă este faptul că ei au astăzi cea mai mare fracțiune din Parlament. Iar noi nu avem nici măcar un partid parlamentar cu reUnirea prevăzută în program.
E timpul să ne gândim și la aceste lucruri atunci când ne amăgim că numărul unioniștilor a crescut doar pentru că mai mulți dintre noi ies în stradă; că dacă niște mii de oameni vor nega existența statului Republica Moldova, acesta se va reUni cu România; sau că apropierea fără precedent dintre cele 2 două state s-a făcut fără sprijinul UE. Să lăsăm, mai bine, cifrele să vorbească, iar noi să le ascultăm.
