Actualitate

Ce impact are grupa de sânge asupra sănătății tale

Din păcate, nu putem controla ce grupă de sânge avem, dar ne ajută să știm pentru a avea în vedere posibilele slăbiciuni.

În funcţie de caracteristicile hematologice ale fiecărei grupe de sânge, sistemul imunitar va acţiona în mod diferit asupra virusurilor, bacteriilor şi afecţiunile provocate de acestea.

De exemplu, un studiu realizat de oamenii de știință de la Harvard School of Public Health arată că cei care au grupele A, B sau AB prezintă un risc mai mare de boli coronariene, prin comparație cu cei cu grupa O.

De asemenea, aceleași grupe au un risc mai mare de formare de cheaguri de sânge periculoase.

Un alt studiu realizat de cei de la Universitatea din Vermont, care a implicat 30.000 de oameni, a arătat că cei cu grupa AB au un risc cu 82% mai mare de a avea probleme cu memoria, care pot provoca demență.

Dr. Cushman, cel care a condus studiu, a spus că partea bună e că aceste lucruri pot fi controlate, atât timp cât persoana în cauză nu fumează, mănâncă sănătos și rămâne în formă. Recomandat ar fi și să își păstreze creierul activ prin citit, puzzle-uri și interacțiune socială.

Mai multe cercetări au scos la iveală faptul că cei cu grupa de sânge A prezintă riscuri crescute de cancer la stomac, potrivit lui Gustaf Edgren, expert în epidemiologie la Institutul Karolinska din Suedia. Oamenii cu grupa O, pe de altă parte, sunt mai predispuși la ulcer peptic. Având în vedere că ambele afecțiuni sunt asociate cu bacteria h pylori, specialistul susține că probabil grupele de sânge ne fac mai susceptibili la anumite infecții bateriane. Poți citi mai multe despre fiecare grupă sanguină aici.

sursa: playtech.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *