Cei mai periculoși MAFIOȚI ruși adunați într-un pachet de CĂRŢI DE JOC
Institute for Russian Research urmăreşte dacă această iniţiativă reuşeşte să le atragă atenţia politicienilor, juriştilor şi presei asupra faptului că mafia rusă joacă un rol foarte important atât în Statele Unite, cât şi în alte ţări, iar acest fenomen riscă să se amplifice, incluzând corupţia, crima şi delicte de tot felul.
Pachetul de cărţi de joc cu portretele presupuşilor mafioţi vor fi actualizate şi reeditate anual, a mai informat publicistul american.
În cărţile de joc ale americanilor intră, la propriu, toată mafia rusă, de la criminalii notorii, până la cei care au preferat să stea într-un con de umbră. De pildă, "Asul" diamantelor, Semion Mogilevici, fostul lider al grupării criminale Solnîţevo şi unul dintre cei mai infami ruş,i care are la ora actuală triplă cetăţenie şi se află pe listele celor mai căutaţi criminali din patru ţări, se numără printre primii zece cei mai căutaţi criminali din lista FBI. Se crede că este principalul lider al mafiei ruse la nivel global.
Tevfik Arif sau "regina cluburilor" aşa cum i se mai spune este un alt personaj aflat în cărţile americanilor. Fostă oficialitate în Ministerul Comerţului din epoca sovietică, Arif a plecat în SUA ajungând magnat al construcţiilor şi, potrivit unor dezvăluiri de presă, ar fi "creierul" unei reţele de spălare a banilor implicată în finanţarea grupurilor teroriste din Orientul Mijlociu şi sin fosta URSS, mai scrie aceeaşi publicaţie. A fost arestată în 2010 pentru organizarea unei reţele de prostituate de lux ce organiza petreceri pe un yaht ce i-ar fi aparţinut cândva lui Kemal Attaturk, fondatorul Turciei moderne, la care participau minore.
În cărţile americanilor şi alte personaje notorii ale mafiei, între care şi traficantul de arme Viktor Bout, mafiotul ruso-american Monya Elson şi alţii. Peste o jumătate dintre aceste personaje ilustrate în cărţi de joc – 48 în total – se află pe teritoriul Statelor Unite, iar 15 % se află în Spania.
"Mafia rusă a devenit un fenomen internaţional, un jucător foarte important în lumea criminală şi credem că SUA vor recunoaşte acest fapt" şi că aceste cărţi de joc "vor trage un semnal de alarmă asupra problemei", a afirmat Timothy Wooster, expert în cadrul Institute of Russsian Research. "Mafia rusă face toate tranzacţiile sale în dolari americani, din motive istorice, precum şi datorită faptului că este activ implicată în ţări din America Latină, ale căror carteluri mafiote folosesc dolarul ca monedă pentru tranzacţiile lor. Aşa că este normal ca mafia rusă să îşi extindă prezenţa în Statele Unite, de unde îi este mai uşor" să îşi dirijeze afacerile, a adăugat Wooster.
sursa: romaniatv.net