Planul Statelor Unite de a pune capăt războiului din Ucraina nu doar că favorizează Rusia, agresorul și pedepsește victima. El arată și cât de puțin mai consideră Washingtonul că Europa este esențială pentru propria sa securitate, scrie Ivo Daalder, fost ambasador SUA la NATO, în timpul președintelui Barack Obama, în American Abroad.
Vineri dimineață, vicepreședintele JD Vance l-a sunat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Mesajul a fost direct: acceptați planul în 28 de puncte prezentat cu o zi înainte sau pierdeți întreaga susținere militară și de informații din partea SUA. Termenul-limită: Thanksgiving, peste șase zile.
A fost o manieră extraordinar de agresivă de a aborda un lider al unei țări aflate în război, victima unei agresiuni lansate de vecinul său mult mai mare cu 11 ani în urmă. Dar Zelenski era deja obișnuit cu astfel de tratamente venite din partea interlocutorilor americani. La vizita sa la Washington din februarie, la prima întâlnire cu Donald Trump în al doilea mandat, a fost admonestat în direct: că nu este suficient de recunoscător, că nu poartă costum, că nu are fișe pregătite, că riscă să provoace Al Treilea Război Mondial.
Opt luni mai târziu, Zelenski a revenit la Washington sperând să obțină rachete Tomahawk cu rază lungă. În schimb, a primit o nouă lecție. Cu hărțile întinse pe masă, Trump a cerut ca Ucraina să renunțe la întreg Donbasul, inclusiv la zonele pe care Kievul le apăra de 11 ani. „Dacă Putin îl vrea”, i-a spus Trump, „vă va distruge.” Această discuție a avut loc cu ușile închise.
După acel episod, Trump a luat două decizii: impunerea de sancțiuni petroliere asupra celor mai mari două companii rusești și autorizarea emisarului său pentru pace, Steve Witkoff, să elaboreze un plan de încheiere a războiului.
Witkoff s-a retras la reședința sa din Miami și a început lucrul. O săptămână mai târziu s-a alăturat Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran al Rusiei și omul desemnat de Putin drept principalul său negociator pe tema Ucrainei. Rezultatul muncii lor: un plan în 28 de puncte pe care Ucraina este presată să-l accepte, altfel pierde toată susținerea SUA. Dmitriev, previzibil, a fost încântat: „Simțim că poziția Rusiei este în sfârșit auzită”, a declarat acesta pentru Axios site-ul care a publicat primul detaliile.
Nu e de mirare. Planul este, în esență, o capitulare forțată a Ucrainei. Rusia primește aproape tot ce își dorește, în privința teritoriului, a NATO și a securității. Statele Unite câștigă beneficii economice fără precedent într-un acord de acest tip. Europa rămâne cu obligații noi, fără să fi fost măcar consultată.
Pentru a înțelege magnitudinea planului, e util să citești toate cele 28 de puncte și cadrul propus pentru garanțiile de securitate. Dar iată cinci aspecte cu adevărat uluitoare:
1. Securitatea europeană, reinterpretată pe placul Rusiei
Planul recunoaște rolul fundamental al Ucrainei în securitatea europeană – un lucru pozitiv la prima vedere. Garanțiile de securitate afirmă că „un atac armat semnificativ, deliberat și susținut al Rusiei peste linia de armistițiu va fi considerat o amenințare pentru pacea comunității transatlantice”.
Problema este chiar formularea: NATO menționează doar „un atac armat”. Fără calificări. Introducerea termenilor „semnificativ, deliberat și susținut” deschide ușa pentru discuții și ambiguități, exact ceea ce reduce credibilitatea descurajării.
Și mai problematic este faptul că planul încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană în linie cu propunerile rusești din 2021, ignorând complet faptul că Rusia a încălcat timp de 16 ani ordinea post-Război Rece. De pildă, punctul 2 prevede:
„Va fi încheiat un acord de neagresiune între Rusia, Ucraina și Europa. Toate ambiguitățile ultimilor 30 de ani vor fi considerate rezolvate.”
Ambiguități? Rusia a invadat Georgia în 2008, Ucraina în 2014 și din nou în 2022. Ideea că un astfel de acord ar „stinge” aceste conflicte printr-o formulă vagă oferă Moscovei libertatea de a-și impune propriile interpretări istorice.
Lista absurdităților continuă.
2. Profit din război – pentru SUA
Unele dintre prevederi sunt de-a dreptul șocante. Punctul 10 stipulează că SUA vor oferi o garanție de securitate… contra cost. Practic, o taxă de protecție. O contradicție completă cu ideea de garantare a păcii ca interes fundamental al comunității transatlantice.
Și continuă: punctul 14 prevede ca SUA să primească „50% din profituri” dintr-un proiect condus de americani pentru reconstrucția Ucrainei, finanțat nu din bugetul SUA, ci din:
- 100 miliarde de dolari din activele rusești înghețate
- 100 miliarde de dolari de la Europa
Restul activelor rusești? Vor alimenta un fond investițional SUA–Rusia, destinat „creșterii intereselor comune”. Cu alte cuvinte, Washingtonul ar primi un dublu beneficiu economic, unic în astfel de acorduri.
3. Reintegrarea triumfală a Rusiei
Cel mai mare câștigător al planului este Rusia.
Punctul 13:
„Rusia va fi reintegrată în economia globală.
Sancțiunile vor fi ridicate etapizat.
Statele Unite vor semna un acord pe termen lung de cooperare economică cu Rusia…
Rusia va fi invitată să reintre în G8.”
Așadar:
- sancțiunile vor fi ridicate,
- cooperarea economică SUA–Rusia va fi reluată,
- Rusia revine în G8.
Totul fără ca Moscova să cedeze ceva semnificativ, fără consultarea Europei și fără vreo formă de responsabilizare.
4. SUA „mediază” NATO – deși este liderul NATO
Mai multe puncte ale planului indică o neînțelegere profundă a faptului că SUA sunt… membru NATO.
Punctul 4 afirmă:
„Va avea loc un dialog între Rusia și NATO, mediat de Statele Unite.”
Cum poate un membru NATO să fie mediator între NATO și Rusia? Doar dacă SUA ar ieși din Alianță, lucru care nu s-a întâmplat.
Alte prevederi disting în mod repetat între „Statele Unite” și „NATO”, ca și cum ar fi entități separate. În realitate, SUA controlează structura militară a alianței, orice garanție NATO este, implicit, o garanție americană. Planul ignoră acest fapt elementar.
5. Unde sunt Ucraina și Europa?
Și aici este poate cea mai mare revoltă. Un plan de pace cu 28 de puncte negociat:
- între SUA și Rusia
- fără Ucraina, țara victimă
- fără Europa, cea mai afectată regiune
Ucraina primește documentul ca pe un fapt împlinit: acceptați sau pierdeți tot sprijinul. Dacă Kievul ar fi vrut să capituleze, ar fi făcut-o deja, nu după patru ani de luptă intensă.
Europa, la rândul ei, este tratată ca un executant: trebuie să plătească, să deschidă piețe, să modifice tratate, să participe la comitete SUA–Rusia… dar nu primește niciun cuvânt în decizie.
Este, pur și simplu, o caricatură de diplomație.
Concluzie: un plan insultător, nu o soluție
Războiul va continua, costurile vor crește, iar pacea se va îndepărta. Un efort serios de a susține Ucraina și de a exercita presiune reală asupra Rusiei ar fi putut produce rezultate. Dar acest plan nu este un efort serios.
Este o insultă.
