Îi spuneam cum oamenii care vor să înveţe ceva semnificativ în domeniul filosofiei, al literaturii ori al artei, atunci unica opţiune este să o taie din ţară. Pe bune, în mediul nostru academic, acest domeniu este mai mult un subiect al glumelor. Spune unui om la întâmplare că vrei să faci o facultate de filosofie şi îndată strâmbă din nas şi dă din cap că nu, la noi aşa ceva nu se face. Îi argumentam prietenului respectiv că oamenii care doresc că înveţe filosofie ori literatură la modul serios aici, în Moldova, nu au vreo şansă şi sunt nevoiţi să plece, fie în România, fie în altă parte. Statul nu-şi dă vreun interes să investească în acest domeniu. De aia, se va alege cu minţile pe care le merită.
Prietenul cu care mergeam îmi răspunse că statul e nevoit, întâi de toate, să investească în domeniile care pot aduce profit în viitor. Să-şi concentreze resursele în facultăţile care livrează specialişti ce vor pune lucrurile în mişcare, vor da o funcţionare mai eficientă societăţii. Specialişti în economie, medicină, informatică, inginerie şi drept sunt mai necesari decât oameni care să mediteze şi să scrie cărţi.
Nu eram de acord cu replica lui deoarece consideram că nu e cinstit deloc pentru persoanele care sunt interesate în domeniul scriiturii să fie ignorate. La care amicul dat îmi spuse că aşa persoane nu sunt la noi. Iar dacă există, îţi ajung degetele de la mâini să-i numeri.
Bine, faza aceasta cum că ar fi puţini oameni interesaţi de scriitură şi nu se merită de investit în acest domeniu îmi pare că e produsă şi reprodusă printr-un cerc vicios. Îi explicam prietenului dat că dacă se investeşte exclusiv în sferele academice care aduc profit, atunci riscăm să ne alegem doar cu nişte negustori în loc de specialişti în economie. Deoarece orice economist operează cu idei şi concepte cât de cât generale. Are nevoie de un anumit nivel de inteligenţă ca să poată opera cu concepte dificile, să poată înţelege cum funcţionează un sistem ori altul. Acelaşi lucru e valabil şi pentru politicieni, şi jurişti. Iar aceste idei şi concepte ţin de filosofie. Nu cer să se investească egal, dar proporţional. Dacă un stat doreşte să obţină specialişti în stare să pună pe picioare un sistem fiscal ori mecanisme sociale care să funcţioneze, e necesar ca el să investească în capacitatea universităţilor de a produce idei. Fiindcă toate sferele statului sunt interconectate. Pentru a vedea apariţia afacerilor profitabile şi cinstite din punct de vedere al pieţei, e necesar să existe o ascensiune şi în cultură. Astfel, ne alegem doar cu monopoluri, controlate şi ele de funcţionari politici, majoritatea incompetenţi, fără prea multe cunoştinţe despre cum funcţionează o afacere, o piaţă etc. Şi de aici cercul vicios. Nu sunt bani pentru a investi mai mult în cultură; şi aceşti bani vor continua să lipsească deoarece şansele pentru apariţia ideilor care să facă societatea să funcţioneze sunt minime. Oameni care ar vrea să studieze mai aplicat filosofia sunt îndată descurajaţi. Pentru a se putea întreţine, sunt nevoiţi să lucreze în alte locuri decât sfera care îi interesează. Astfel, acest potenţial este aruncat în lada de gunoi. Fiindcă ţara noastră nu are nevoie de filosofi şi scriitori. Nu acum.
Îi explicam cunoscutului meu că un filosof nu este cel care ţine minte pe de rost istoria filosofiei. Filosofia înseamnă să operezi cu idei şi concepte. Ea nu oferă soluţii, dar demistifică problemele false şi le reformulează astfel ca ele să aibă soluţii. Asta înseamnă să vezi dincolo de ideologie. Să înţelegi ce decizii poţi lua în situaţii-limită, care e responsabilitatea şi libertatea ta în aceste situaţii. Ce urmează mai departe. Lucruri de care statul nostru afirmă că nu am avea nevoie.
