Cetățenii își pot lua rămas bun de la Mircea Snegur în format electronic

Guvernul Republicii Moldova informează că, în semn de respect și recunoștință pentru primul Președinte al R. Moldova, domnul Mircea Snegur, a fost deschisă Cartea de Condoleanțe electronică.
„Președintele Mircea Snegur, o personalitate marcantă în istoria națională, a jucat un rol pivotant în consolidarea statalității, independenței și suveranității Republicii Moldova. Cu acest prilej, vă invităm să vă alăturați în a aduce un omagiu demn primului Președinte al țării noastre”, scrie purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, transmite Știri.md.
Cartea de Condoleanțe va fi accesibilă pe site-ul oficial al Guvernului: http://www.gov.md/mesaje. Fiecare cetățean este invitat să își exprime compasiunea, recunoștința sau să împărtășească gânduri și amintiri valoroase legate de mandatul primului Președinte al Republicii Moldova.
De asemenea, o Carte de Condoleanțe este deschisă și la Palatul Republicii.
„În aceste momente de doliu național, să ne unim în spirit de solidaritate și respect pentru a onora memoria Președintelui Mircea Snegur”, se mai arată în comunicatul de presă.