Chișinău

Chișinăul de seară te scoate din casă

Așa cum vinerea este poarta spre un weekend frumos, ea ne invită la lansări de carte, concerte de jazz, la o pregătire pentru Haloweenul american, un chef electronic și multe concerte simfonice și de orchestră.  

Dar, în primul rând, vineri, 25 octombrie este a doua zi a Festivalului de animație Anim’est, care va avea loc în incinta Cinematografului Gaudeamus. La ora 14.00, va fi difuzată animația „Ziua ciorilor”, la 16.00, scurtmetrajul „Aardman: Wallace & Gromit”. La ora 18.30 vor fi proiectate animațiile din cadrul Competiţiei românești 2013, iar seara se va încheia cu prezentarea mai multor videoclipuri și publicități animate. 

În aceeași zi, Alex Cosmescu ne invită la o lectură a proaspătului volum de poezii „Un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa”, la ora 18.15, în incinta Bibliotecii Naționale a RM.  

În același timp, Sala cu Orgă va găzdui orchestra de chitariști din Kiev care vor încălzi atmosfera cu concertul „Ardor Fuerte”, care va conține aranjamente originale ale creațiilor lui Bach, Cosma, Shelved, De Falla, Rosas, Bustamante. La aceeași oră, 18.00, Filarmonica Națională invită iubitorii muzicii simfonice la „Concertul pentru corn şi orchestră” care va avea în program F. Schubert – Simfonia nr.5, R. Gliere – Concertul pentru corn şi orchestră și S. Prokofiev – Simfonia nr.1 „Clasică”. 

Dacă preferați muzică mai puțin convențională, aveți de ales. Trupa „Musicbox”, îndrăgostită de jazz, chanson francez și blues, oferă un concert sută la sută acustic și live, în incinta Muzeului Zemstvei, la ora 20.00. Un alt concert de muzică jazz, întitulat „Autumn Dreams”, va fi susținut de Geta Burlacu, la ora 21.00 în 44 JazzCafe. Cheful haloween-ian va începe la ora 22.00 la Teatrul Spălătorie și va combina muzica bună cu filmele „Dracula”, „Viy” și „Frankenstein”. La aceeași oră, Tipografia5 invită lumea la o seară electronică alături de DJ-ii Synops, Digit, 2R, Vazy și Penguin Apocalypse.  

Sâmbăta vine cu un program încărcat de animații. Anim’est începe ziua cu două ore de desene doar pentru copii, după care, la ora 14.00, va fi difuzată animația „Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor”, iar la 18.30 – „ParaNorman”. Programul Anim’est-ului va continua la 23.00 cu Creepy Animation Night – cel mai așteptat moment din cadrul festivalului. Noaptea animațiilor înfiorătoare va prezenta 28 de scurtmetraje realizate în Franța, SUA, Taiwan, Australia, Olanda, Spania, Marea Britanie, Germania, Argentina și altele. 

În aceeași zi, actorii Ninela Caranfil și Nicolae Darie vă invită la un spectacol despre familie și relațiile conjugale – „Zăpezile de altădată”, în regia lui Emil Gaju. Aceasta va avea loc la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, la ora 18.00. 

Ultima zi din cadrul Festivalului Internațional de Film Animat, 27 octombrie, vine cu câteva scurtmetraje doar pentru copii, patru lungmetraje animate, dar și cu o selecție a celor mai bune filme din anul 2013.  

Duminica aduce și muzicalul „Cabaret Jacksonville” – primul spectacol-cabaret în care actorii cântă şi dansează şi sunt acompaniaţi live de orchestră. Acesta va avea loc în incinta Teatrului „Luceafărul”, la ora 18.00.  

Nu vă blocați în case, veniți să aveți un sfârșit de săptămână cât mai plăcut!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *