Cinci sucuri de primăvară benefice organismului
Ele conţin toţi aminoacizii, mineralele, sărurile, enzimele şi vitaminele necesare, cu condiţia să fie proaspete, crude, fără conservanţi şi să fie extrase în mod corect din legume.
1. Suc de lăptuci
Este foarte bogat în minerale şi în vitamine, de asemenea, prin lacticariumul lui (element calmant), un antispasmodic şi un sedativ. Recomandat dacă eşti nervos, în insomnii şi suferi de spasme. Şi de această dată este recomandat să îl foloseşti în amestec cu alte sucuri.
2. Suc de ceapă
Îl poţi adăuga, în cantităţi mici, în mod util, în alte sucuri. Diabeticii, reumaticii, suferinzii de prostată, cei obosiţi, cei cu edeme vor beneficia în cel mai înalt grad de efectele lui.
3. Suc de păpădie
Foloseşte-l în curele depurative, fiind extrem de indicat pletoricilor, litiazicilor, celor cu insuficienţe biliare, celor cu exces de colesterol, mai pe scurt… tuturor. Pentru un gust bun, combină-l cu alte sucuri.
4. Suc de ridichi
Ridichea este un stimulent hepatic şi al vezicii biliare, un antiscorbutic puternic, un diuretic, un antiseptic pulmonar. Efectele sale vor fi folositoare în cazul în care suferi de reumatism, de inapetenţă, de lene hepatică, de litiaze biliare sau urinare. Ia-l şi pe acesta în amestec cu alte sucuri pentru a-i da un gust mai plăcut.
5. Suc de urzici
Seva de urzici tinere este vitalizantă, regenerantă şi constituie un bun stimulent al secreţiilor digestive. Urzicile sunt bogate în vitamine şi săruri de calciu, magneziu, siliciu, potasiu şi sodiu. Un mijloc eficient de a-ţi recăpăta tonusul este să consumi timp de 10 zile, dimineaţa şi seara, 100 ml suc obţinut prin stoarcerea frunzelor proaspete ale unor urzici tinere (care nu au depăşit înălţimea de 15 cm).
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia