Despre faptul că statul R. Moldova seamănă cu un sat fără câini am scris nu numai eu. Din păcate, nu avem de-a face cu o metaforă; după 2009, când a plecat Voronin de la guvernare, senzaţia că acest stat nu mai are stăpân a devenit o certitudine. Când afirm aşa ceva, nu înseamnă deloc că mă macină nostalgiile după regimul comunist al bătrânului general sovietic de miliţie. Pur şi simplu, constat un fapt: având o majoritate confortabilă şi o opoziţie constructivă şi conducând ţara cu o mână de fier, Voronin controla totul ce se întâmpla în ţărişoară, de la fluxurile financiare până la zborul păsărilor călătoare peste vămile patriei. Liderii actuali ai Alianţei controlează doar fluxurile financiare, ei se bat doar pentru controlul asupra caşcavalului, dar nu pentru interesele naţionale ale R. Moldova. Ca urmare, diverse grupuri de interese, găşti politice, uniuni de onegeuri, carteluri economice, formaţiuni etnice ş.a.m.d. au „federalizat” Moldova, ţara care astăzi se aseamănă cu o felie subţire de caşcaval, plină de „găuri”. Adică zone pe care nu le mai controlează administraţia centrală a statului. Astfel, raioane întregi, unul după altul, îşi arborează propriile drapele istorice, formaţiuni autonome refuză să recunoască limba oficială a statului. Ultima iniţiativă de acest gen a parvenit de la sud, din partea başkanului UTA Gagauz-Yeri, Mihail Formuzal. (Toată lumea a remarcat activismul acestui fost colonel tunar al Armatei Roşii în probleme de limbă şi istorie, atacurile lui permanente asupra Constituţiei R. Moldova, şantajul autorităţilor centrale, numai nu şi cei care veghează (chipurile) la securitatea statului). După ce le-a arătat moldovenilor (proşti) de la Chişinău în ce limbă trebuie să comunice cu administraţia de la Comrat, înfocatul tunar găgăuz i-a declarat Chişinăului că găgăuzii se opun deciziei Ministerului Educaţiei de a reveni la denumirea Istoria Românilor în programul şcolar. Scurt şi clar, ca la găgăuzi. Ca de obicei, din partea Chişinăului, nicio reacţie! Nimeni (din conducerea de vârf) nu l-a întrebat pe Formuzal: dar care-i, în definitiv, treaba găgăuzului ce istorie vrem noi să învăţăm şi câtă istorie ţine minte găgăuzul, dacă îşi permite asemenea abordări! Premierului Filat îi place să fie prezentat opiniei publicii drept un politician cu mână dură, care, dacă e nevoie, „taie şi spânzură”… Nimic mai fals! Da, Filat se poate răţoi în faţa unui biet ministru, ştiind că este filmat, dar nu va îndrăzni să-l atingă nici cu o floare pe găgăuzul Formuzal, fiindcă ştie cine-i bat’ka ce stă în spatele lui. Bat’ka e rusul, Moscova, Kremlinul, iar când e vorba de acestea, leul din Filat moare şi rămâne doar iepuraşul cel fricos! Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, nu se bagă în asemenea probleme; în general, faptul că el există sau nu nici nu se observă în R. Moldova. Despre preşedintele N. Timofti nu zic nimic; să-i acordăm, precum e obiceiul, cele 100 de zile de graţie. Astfel, oricum ai da-o, tot la premierul Filat ajungem, singurul politician cu putere reală.
Când zic „cu putere reală”, nu am în vedere că el foloseşte unde trebuie şi cum trebuie această putere. Show-ul dezgustător pe care l-a organizat cu poliţistul de sector Alexandru T. a fost o acţiune de PR sută la sută, care a avut scopul să-l umilească pe ministrul Roibu şi să scoată basma curată imaginea PLDM-ului. Arăta sinistru scena în care premierul Filat stă faţă în faţă cu sectoristul Alexandru, ambii cu câte o ceaşcă de cafea în faţă, iar alături, un munte de om de doi metri şi ceva, ministrul Roibu – fără ceaşca protocolară de cafea… Presa noastră a prezentat cu încântare evenimentul, nimeni însă nu a observat un „mic detaliu”: unul din angajaţii salonului care a blocat maşina, un rusofon, la somaţia în limba română a sectoristului, a răspuns obraznic şi provocator: IA NE PONIMAIU, DAVAI, GOVORI PO-RUSSKI! (Eu nu înţeleg, hai, vorbeşte ruseşte). La drept vorbind, asta a fost adevărata umilinţă adusă nu numai personal sectoristului, ci şi acestui stat! Atâta zic, ca să nu devin patetic. Cum a reacţionat premierul? De ce au tăcut şi tac zecile de onegeuri care ciugulesc din palmele Occidentului şi se bat pentru drepturile homosexualilor, ale câinilor fără stăpâni şi ale motanilor cu urechile spintecate în bătăliile nocturne? Ce fel de stat e acela în care reprezentantul unei minorităţi naţionale îi cere obraznic şi provocator unui poliţist, aflat în exerciţiul funcţiunii, ca el să vorbească în limba acelei minorităţi? Întrebarea o adresez nu numai guvernanţilor, ci şi unor colegi din presă, care atât de bine au însuşit regulile aşa-zisei corectitudini politice, încât au uitat cu totul că un stat, ca să fie cu adevărat stat, în afară de imn, drapel şi stemă mai trebuie să aibă şi cetăţeni cu simţul demnităţii.
Atâta pe azi. Să ne iubim Neamul, dacă nu dorim să-i supărăm pe străbunii de sub ierburile Patriei…
ARTICOLUL FACE PARTE DIN EDIȚIA PRINT A ZIARULUI TIMPUL, 27 aprilie 2012
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
