Cine va câștiga alegerile?

Indiferent cine ar câștiga alegerile societatea, și presa trebuie să înțeleagă că democrația de astăzi e una specific „moldovenească” și seamănă cu o parodie, legile nu funcționează, societatea civilă este foarte „activă” dar lipsește cu desăvârșire.

Alegerile din 2011 au demonstrat că nu poți câștiga Chișinăul cu retorica antiromânească chiar dacă votul etnic va fi cel care va mobiliza votanții la vot. Polarizarea votanților a fost unica șansă pentru socialiști să scoată oamenii la vot. Altfel candidatul Zinaida Greceanîi este unul de pluton care nu are nimic de oferit alegătorilor. Rușii au pierdut din nou bătălia pentru Chișinău repetând la indigo scenariul din 2011, Dodon clama cu doar câteva săptămâni o „Moldova fără oligarhi, Moldova fără unioniști”. Ar trebui ca politicienii din celelalte partide să înțeleagă că identitatea națională a băștinașilor nu este un contract la gaz ce se semnează la Moscova.

România va câștiga și această bătălie împotriva Rusiei, deși are arme limitate și trebuie să joace pe un „teren minat” pentru că Moldova va fi românească sau nu va fi deloc. Prin urmare, aceste alegeri vor duce Moldova mai aproape de România sau de dispariție.

PDM și PLDM au folosit resurse administrative

Alegerile au fost câștigate din frică. În raioane, „partidele puterii” PLDM și PDM au folosit resursele administrative pentru a căpăta voturi. Angajații structurilor de stat riscau să fie taxați de partidele lor dacă n-ar fi atras la vot un număr suficient de oameni. Deoarece în municipiul Chișinău există o anumită libertate de mișcare, spre deosebire de comunitățile mici din țară, adepții PLDM și PDM n-au ieșit la vot. Astfel, cele două partide, care conduc RM din 2009, au acumulat împreună 6.36% din voturi sau 18 428 de votanți. La ultima manifestație de amploare organizată în Chișinău de PLDM, presa de partid anunța zeci de mii de oameni. Curios lucru, să scoți în PMAN (cu forța) zeci de mii de oameni și să te voteze de trei-patru ori mai puțini cetățeni.

Mica victorie a lui Leancă

La alegerile pentru Consiliul Municipal Chișinău din 2011 PLDM a fost votat de aproape 49 de mii de cetățeni și doar de 10 mii acum. PDM acumulase 10 800 atunci și doar 7900 în acest an. Dodon în 2011 avea 166 de mii de simpatizanți. PSRM și PCRM în 2015 – 105 mii. Chirtoacă în 2011 – 160 mii, Chirtoacă în 2015 – 111 mii. Prezența la vot în Chișinău în 2011 – 59.88%, 2015 – 47.4%. Se poate constata că PLDM a pierdut aproape 80% din electoratul din Chișinău, PDM în jur de 20%, Dodon peste 30%, Chirtoacă la fel în jur de 30%. Mica victorie vine de la PPEM „Iurie Leancă” care captează peste 33 de mii de voturi (11.55%) și pare a fi unica forță politică ce reușește să se mențină pe un trend ascendent.

Încotro?

Au rămas mai puțin de 9 luni până la expirarea mandatului președintelui Timofti, Parlamentul va trebui să voteze un nou președinte pentru următorii ani. Actuala criză politică a început odată cu schimbarea lui Leancă din funcția de prim-ministru. Orgoliul liderului PLDM și miopia partenerilor au impus o altă agendă și am asistat la un circ de zile mari. A fost clar încă de la început că liderul PLDM l-a nominalizat formal pe Leancă pentru funcția de premier, în timp ce torpila din umbră aceeași inițiativă. Este evident că personajele care au generat aceste evenimente nu vor reuși și pe viitor să se abțină, iar viitoarea coaliție majoritară va fi probabil din nou alături de PCRM sau PSRM și nu alături de Ghimpu. PL-ul a menținut o poziție antiguvernamentală pentru a-l putea disocia pe Chirtoacă de Filat și Plahotniuc și a-l vedea ales din nou primar general al municipiului Chișinău.

Pornind de la rezultatul PLDM și PDM în Chișinău, apariția PPEM-ului, dar și probabila victorie a lui Dorin Chirtoacă în alegeri, apare necesitatea formării unui nou pol politic ce ar trebui să-și unifice eforturile. Alianța minoritară PLDM+PDM reprezintă partida puterii care nu vrea să cedeze guvernarea, alternativa e formată din partidele controlate de la Kremlin – PSRM, PCRM, PPPN și opoziția proeuropeană și proromânească – PL și PPEM. Deoarece atât PL, cât și PPEM nu fac parte, deocamdată, din arcul puterii, o eventuală coalizare a lor ar fi nu doar logică, dar și apreciată de alegători. Votanții acestor două partide așteaptă ca liderii lor să dea dovadă de maturitate și să nu cadă pradă micilor intrigi de moment. Actuala configurare politică impune apariția unei singure forțe de opoziție proeuropene. Știind că acest pericol este real, partidele puterii vor face tot ce este necesar pentru a dezbina electoratul proeuropean. O alianță de acest gen ar permite o putere de negociere mai mare atunci când se va discuta formarea unui guvern. Riscul anticipatelor nu este foarte ridicat, deoarece partidele-stat înțeleg că au toate șansele să piardă puterea. O guvernare cu PCRM ar compromite și mai mult PLDM și PDM, iar preluarea puterii la viitoarele alegeri depinde doar de seriozitatea liderilor politici proeuropeni care se află în opoziție.