Cine va lua decizii greșite, pe banii noștri, în următorii ani
Dacă în timpul formării AIE liderii încercau să comunice ceva alegătorilor, chiar dacă nu spuneau mare lucru, în acest an, liderii politici nu comunică cu societatea și nu există informații care pot fi confirmate din mai multe surse despre împărțirea portofoliilor între PLDM, PDM, PL sau PCRM.
Portofolii împărțite în culise
Deși liderii PLDM, PDM, și PL declară că negociază formarea unei alianțe de guvernare, este evident că numărul de funcții este prea mic pentru a satisface toate aspirațiile. Deși, inițial, PLDM încerca să „renunțe” la funcția de premier, iar liderul liberal-democrat își dorea funcția de președinte al parlamentului, miercuri PLDM a anunțat deja că Leancă este propus pentru funcția de premier. Totuși, PLDM, fiind partidul cu cei mai mulți votanți din partidele proeuropene, poate pretinde ulterior și la funcția de președinte.
Urmează ca noul parlament să-și aleagă conducerea. Dacă spicherul va fi din partea PDM, atunci e foarte probabil ca funcția de premier să revină PLDM, iar PL se va mulțumi cu promisiunea de a primi funcția supremă. Democrații și liberalii ar avea oricum dificultăți reale în nominalizarea unui premier care ar fi acceptat de partenerii de alianță. PL poate primi o nouă șansă de a ajunge la guvernare, dar vom vedea dacă liberalii vor numi persoane capabile să recapete încrederea cetățenilor sau vor propune din nou aceiași oameni în funcții-cheie.
Este evident că viitoarea guvernare proeuropeană va beneficia de sume importante de la parteneri precum UE. Vocea Bruxelles-ului ar putea să mai tempereze anumite emoții prin Chișinău. La fel, campania pentru alegerile locale din 2015 îi va face pe politicieni să fie mult mai atenți cu deciziile pe care le iau.
4 aprilie 2005 sau 7 aprilie 2009
PCRM anunță o schimbare de macaz și declară prin Oleg Reidman că fracțiunea comunistă ar putea susține, în anumite condiții, guvernarea proeuropeană și ar fi dispusă să voteze un președinte alături de partidele de la putere. Riscul putinizării Moldovei este tot mai mare. PCRM a excelat în crearea unui partid-stat, iar Voronin în funcția de președinte a uzurpat constant puterea parlamentului sau a guvernului având și rolul de „boss al PCRM”. Tendințe similare s-au văzut și în ultimii ani, când liderii PLDM și PDM conveneau asupra unor lucruri care țin exclusiv de atribuțiile parlamentului sau guvernului. Este improbabilă o mare alianță PCRM-PLDM-PDM-PL pentru că există o doză sporită de incompatibilitate între eventualele componente. PLDM, PCRM și PDM ar avea împreună voturi suficiente pentru a crea o alianță care ar putea guverna fără PL și PSRM, dar există riscul ca votanții celor două bazine (pro-Rusia) și (pro-Europa) să nu digere prea ușor o alianță cu foștii inamici. Atât PDM, cât și PLDM riscă să ajungă din urmă PPCD-ul, dacă vor exclude PL-ul de la guvernare și vor atrage deputați comuniști sau socialiști.
Țara arde, baba se piaptănă
Republica Moldova nu va avea niciodată educație, sănătate sau infrastructură până când liderii politici nu vor înțelege că toate se trag de la neînțelegerea problemelor economice cu care se confruntă țara. Politicienii nu doar că nu înțeleg clar ce fel de probleme economice are RM, dar nici nu par prea dornici să facă ceva pentru a putea avea un plan cât de cât clar de reformare. Societatea civilă este inexistentă pe domenii unde nu este finanțată din exterior, astfel statul scapă ne-taxat foarte ușor. Un exemplu ar fi companiile de petrol care au creat un cartel și au instaurat un monopol asupra prețului la combustibil. În timp ce prețul materiei prime din care se produce benzina a scăzut de la 120 $ per baril la sub 65 $ în mai puțin de un an, prețul la toate benzinăriile din RM nu variază mai mult de câțiva bănuți. Analiștii economici din Marea Britanie consideră că scăderea prețului la petrol va contribui semnificativ la creșterea economică, deoarece combustibilul ieftin este un motor al economiei. Desigur, nu e ușor pentru un guvern să ofere imediat salarii ca în UE, dar dacă statul nu poate elimina un cartel format din câțiva petroliști, noi, toți ceilalți cetățeni, pentru ce mai achităm taxe și impozite?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!