Social
Cod Galben de îngheț în toată Republica Moldova

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod Galben de îngheț pentru perioada 15-16 octombrie.
Potrivit meteorologilor, în orele nocturne și ale dimineții, pe arii extinse se vor produce înghețuri la suprafața solului și izolat în aer, cu intensitatea de -1…-2°C.
SHS anunță că va veni cu noi detalii, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice prognozate.
Este de menționat că temperaturile scăzute pot influența negativ culturile agricole. În acest context, autoritățile recomandă fermierilor să întreprindă următoarele măsuri de protecție:
- acoperirea culturilor cu folie agril, paie, rogojini sau folie de plastic;
- încălzirea improvizată a serelor, prin sobe mobile, generatoare de aer cald, brichete de paie;
- fumigații în livezi și vii, prin arderea controlată a materialelor vegetale (paie, coceni umezi);
- irigarea prin aspersiune sau udarea solului din livezi și vii;
- aplicarea produselor foliare antistres, pentru reducerea efectelor negative;
- mușuroirea la vița-de-vie.
