Actualitate

Comisia Pre-Vetting anunță când va fi încheiată evaluarea candidaților la funcția de membru al CSM

În luna septembrie, membrii Comisiei Pre-Vetting ar putea încheia evaluarea candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Anunțul a fost făcut de membrii comisiei în cadrul unei conferințe de presă. De asemenea, reprezentanții comisiei au anunțat că acum, prioritară este numirea membrilor CSM, după care va urma și evaluarea candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, scrie Deschide.md

„Membrii comisiei au ajuns la concluzia că în prima etapă ar fi bine să mergem cu Consiliul Superior al Magistraturii care acum este într-o situație dificilă în ce privește emiterea hotărârilor. Sunt mulți candidați, plus noi trebuie să verificăm și membrii familiei, dar și persoanele apropiate. Dacă toate răspunsurile vor fi expediate în termenii prevăzuți de lege, atunci cred că termenii sunt rezonabili și vom reuși” a declarat Tatiana Răducanu.

Totodată, membrii Comisiei Pre-Vetting au menționat că se vor ocupa doar de evaluarea candidaților și nu de selectarea acestora. Astfel, toți doritorii de a candida la funcția de membru al CSM sau CSP vor depune dosarele în cadrul concursurilor organizate de instituțiile responsabile. 

De precizat, că la această etapă, atât CSM, cât și CSP activează cu un mandat expirat, ceea ce nu permite adoptarea, de către organele respective, a mai multor decizii și hotărâri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *