Ei nu au fost adevăraţi propovăduitori ai Domnului, ci nişte suflete goale, mascate prin straie bisericeşti şi semnul Sfintei Cruci. Adevărata Biserică ortodoxă nu este preotul care miroase a băutură, nespălat, cu barba lungă şi neîngrijită” – aşa începe discuţia mea cu un tânăr părinte, care vrea să schimbe percepţia lumii faţă de preoţi, chiar dacă dezamăgirea noastră devine, în timp, mai puternică decât credinţa. Dacă totuşi vă imaginaţi preoţii doar rugându-se şi blamând tehnologizarea, vă înşelaţi. Vă îndemnăm să faceţi cunoştinţă cu un om deosebit, care face preoţie, are o mică fermă, iar în timpul liber… repară maşini.

Au stârpit credinţa din sufletul omului

Preotul Andrei slujeşte la o bisericuţă dintr-un sat cu puţini oameni din raionul Ungheni. Acolo, lumea îl iubeşte, chiar dacă se spune că preoţii tineri nu-l poartă cu adevărat în suflet pe Dumnezeu. Dacă o fi aşa sau altfel, nu avem de unde şti. Cu certitudine, omul care stătea în faţa mea era absorbit de religie. Timp de o oră, am reuşit să vorbim despre începuturile creştinismului şi despre etapele istorice prin care a trecut ortodoxia, cu toate prigoanele, crimele şi alte multe nedreptăţi pe care au fost nevoiţi să le suporte creştinii de-a lungul veacurilor. „Totuşi, puterea credinţei s-a destrămat în timp, iar oamenii sunt prea ocupaţi pentru a se mai ruga”, îi spun. „ Dacă în trecut creştinii erau omorâţi în faţa mulţimii, ceilalţi credincioşi nu se temeau de moarte. În sufletul lor, din contră, înflorea credinţa şi dragostea pentru Dumnezeu. Mureau zece într-o zi, în schimb, o mie erau gata să moară în creştinătate. Cea mai mare lovitură Biserica a primit-o de la comunişti”, îmi spune el. „Ei au ars şi distrus toate bisericile şi au învăţat oamenii că Dumnezeu nu există, iar cel care va crede va fi pedepsit. Preoţii adevăraţi au fost deportaţi, omorâţi. Astfel comuniştii au stârpit din sufletul omului credinţa. Tată pe fiu se trăda, surorile îşi trădau fraţii credincioşi şi îi trimiteau la moarte. Totul de acolo ni se trage…”. Atunci au apărut falşii slujitori ai lui Dumnezeu, care au făcut o imagine proastă Bisericii, iar lumea nu mai vine să se roage, pentru că şi-a pierdut încrederea în cele sfinte, argumentează preotul. „Nici slujitorii Domnului nu l-au avut în suflet pe Mântuitor, dar nici tinerii de azi nu-l au, pentru că părinţii lor au trebuit să treacă prin comunism. Astfel am creat ceea ce avem – o societate bolnavă duhovniceşte”…

„Trebuie să-l iubim pe Dumnezeu, nu lucrurile trecătoare”

Preoţii nu sunt nici pe departe plicticoşi, închişi faţă de societate sau demodaţi. Eu nu neagă şi nu interzic noul sau tehnologizarea. Ba din contră, preoţii sunt oameni simpli, care se confruntă cu aceleaşi probleme. Ca şi restul oamenilor, ei au prieteni, merg la nunţi şi cumetrii, le place să se plimbe prin parc. Deşi o recunoaşte cu strângere de inimă, preotul Andrei spune că îi plac… maşinile. Se pricepe de minune la reparaţia lor. În timpul liber, el este cel care le redă o formă bună. „Maşina în zilele noastre nu mai este un lux, ci o necesitate. Preoţii nu au voie să iubească lucruri lumeşti. Se spune că „acolo unde-ţi este comoara, acolo îţi este şi inima”. De aceea, trebuie să-l iubim pe Dumnezeu, nu lucrurile trecătoare. Maşina îmi este de mare ajutor atunci când îmi duc copiii la grădiniţă şi la şcoală. Noi trăim într-un capăt de oraş, unde drumul nu-i asfaltat şi e greu să străbaţi uliţele atunci când plouă”. Pentru că la biserică nu face mulţi bani, iar Mitropolia Moldovei nu-i salarizează pe preoţi, părintele Andrei spune că este nevoit să se descurce cum poate ca să-şi întreţină familia. „Tata m-a ajutat să-mi deschid o mini-fermă. Datorită ajutorului tatei, am reuşit să ridic o căsuţă. Ne este foarte greu şi muncim mult, dar Dumnezeu are grijă de noi”. Deşi îmi povesteşte aceste lucruri, preotul îşi face griji cum va interpreta lumea această poveste. „Preoţii sunt judecaţi aspru de societate, iar multe lucruri oamenii le înţeleg greşit”.

Pomenile scumpe şi fala nu ajung în ceruri

Atunci când un preot stă în faţa ta nu poţi să nu-l întrebi despre pomenile exagerate pe care le dau credincioşii de Paştele Blajinilor sau la înmormântări. „Este o tradiţie creştină frumoasă, dar lumea prea exagerează în ultimul timp. Pomana pe care vrei s-o faci trebuie să fie necesară celui căruia o dai. Nu-i primit darul atunci când dai pomana unei rude de-a ta. Dă-o la un străin sărman… Nu o face cu fală, în faţa lumii, căci pomana va fi fără de folos celui răposat, chiar dacă este foarte scumpă”…

La sfârşit de zi, cu păscuţă în mâini, mă întorc în oraşul aglomerat de lume şi maşini. Mă întorc de la un preot deosebit, care, totodată, pare un om simplu. Nu l-am văzut încruntat nicio clipă în timpul discuţiei noastre. Asemenea preoţi au puterea de a tămădui deznădejdile noastre în această lume grăbită şi bolnavă cu duhul…