Comuniştii n-au decis încă dacă vor participa la alegerea preşedintelui
Teoretic, candidatul AIE, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, ar avea asigurate voturile a 58 de deputaţi. La cele 57 de semnături adunate de la colegii săi din Alianţă, se mai adaugă votul deputatului supleant de pe listele PLDM, Gheorghe Focşa. El a declarat pentru TIMPUL că îl va vota pe Marian Lupu. „Îmi voi da votul pentru menţinerea stabilităţii în ţară. Voi vota pentru candidatul AIE, Marian Lupu”. Noul deputat al PLDM speră că, de această dată, toţi deputaţii vor alege preşedintele. Gheorghe Focşa a preluat mandatul de deputat de la colegul său de partid Iurie Toma, care a renunţat, săptămâna trecută, la fotoliul de deputat în favoarea funcţiei de preşedinte al raionului Ungheni.
Astfel, cele trei voturi necesare pentru alegerea preşedintelui ar putea fi adunate de la candidatul independent Mihai Godea şi din fracţiunea PCRM. Întrebat ce are de gând să facă cu votul său, Mihai Godea a precizat că votul lui este condiţionat. „Am avut o întrevedere cu Marian Lupu. I-am înaintat un set de condiţii, care urmează să fie analizate în cadrul Alianţei. Propunerile ţin exclusiv de obiectivele de reformă asumate în cadrul programului de guvernare. Altfel, nu voi participa la alegeri”. Godea a precizat că întâlnirea a avut loc la solicitarea lui Lupu.
Membrii PCRM fac însă declaraţii contradictorii. „Nu am decis încă dacă vom vota pentru Marian Lupu. Vom lua o hotărâre colectivă, cum se întâmplă de obicei în partidul nostru, abia joi după-amiază, după şedinţa din plenul Parlamentului”, ne-a spus Vadim Mişin. Cu o zi înainte, însă, deputatul comunist Mark Tkaciuk a declarat pentru postul de televiziune Prime că PCRM a decis cum va acţiona la 16 decembrie, dar nu a oferit detalii.
Amintim că, în cadrul unui interviu pentru TIMPUL, Cornel Ciurea, expert IDIS „Viitorul”, estima că ar exista patru variante pentru scrutinul de vineri. Prima: toate partidele din AIE vor vota pentru Marian Lupu la funcţia de şef al statului, însă preşedintele nu va fi ales, deoarece nu vor ajunge două voturi. A doua: preşedintele va fi ales cu voturile Alianţei şi voturile „grupului Dodon” sau ale unor deputaţi comunişti. A treia: Marian Lupu va fi votat doar de PD şi de PL, respectiv nu va fi ales. Şi a patra variantă: pentru Marian Lupu votează deputaţii din PD şi PL, împreună cu un grup de deputaţi din PCRM, iar PLDM nu votează. Nici în acest caz preşedintele nu va fi ales. Cea mai probabilă variantă ar fi, totuşi, potrivit lui Cornel Ciurea, ca Alianţa să-l voteze pe Marian Lupu, rămânând doar să se găsească câteva voturi la PCRM.
Potrivit ultimelor modificări efectuate la Legea privind alegerea preşedintelui, scrutinul prezidenţial este anulat dacă la acesta nu participă cel puţin 61 de deputaţi. Cei trei deputaţi ex-comunişti – Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc – şi-au exprimat intenţia de a participa la scrutin, menţionând că vor vota împotriva candidatului Marian Lupu. Astfel, alegerile de vineri ar putea însemna un pas înainte spre alegerile anticipate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!