Cultură

Conace boiereşti din Basarabia (II)

1. Conacul Apostolopulo din Saharna, Rezina

A fost ridicat în secolul al XIX-lea. La începutul secolului al XX-lea aici locuia inginerul Nicolae Apostolopulo, care era căsătorit cu fiica boierului Ioan Bogdan, Eugenia, din Cuhureşti. În cimitirul Mănăstirii Saharna odihnesc osemintele boierului Nicolae Apostulopulo, care a fost şi unul din cei mai mari mecenaţi ai mănăstirii. Monumentul de pe mormântul lui a fost executat de prietenul familiei Apostolopulo, celebrul sculptor Alexandru Plămădeală. La 1927, în conac funcţiona Şcoala de viticultură şi pomicultură, care şi-a continuat activitatea până în anii ’60. În anii 1970-1980 aici au fost transferate, pe rând, Spitalul invalizilor din cel de-al Doilea Război Mondial din Tiraspol şi Şcoala-colonie pentru fete din Dubăsari. După 1990, mai multe persoane private au încercat să cumpere complexul. Cineva l-a achiziţionat chiar şi l-a gajat la „Banca Socială”. Ulterior, banca a încercat să-l vândă. Acum, la Rezina se vorbeşte că proprietar ar fi devenit liderul social-democrat Victor Şelin.

2. Conacul Melega din Temeleuţi, Floreşti

Datează de la începutul secolului al XX-lea. Include şi un parc. Conacul şi alte acareturi nu s-au păstrat, a rămas doar o anexă, în care se află odaia pentru oaspeţi, bucătăria şi beciul. Parcul (de 3 ha) este protejat de stat, incluzând numeroase soiuri de arbori şi arbuşti din ţările europene, cele din America şi Canada, precum şi din zona Caucaz.

3. Conacul familiei Lazo din Piatra, Orhei

Este construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Arhitectural este apropiat de casele ţărăneşti, cu distribuirea odăilor în jurul holului central. Ultimii moşieri din această dinastie au fost Gheorghe şi Elena Lazo, părinţii „eroului legendar al războiului civil din Rusia” Serghei Lazo. În perioada interbelică, în conac este amenajată şcoala, iar în 1967-1968, după transferarea şcolii în sediul nou, conacul este reconstruit şi transformat într-un muzeu dedicat „eroului sovietic”, fiind şi filială a Muzeului Naţional de Istorie. După ce în mai 2006 ex-preşedintele comunist V. Voronin vizitează complexul, începe reconstrucţia lui. În iulie 2007, fosta guvernare comunistă a alocat 3,9 mln. lei pentru reconstrucţia casei „eroului sovietic”. Anul trecut, Curtea de Conturi avea să constate încălcări ale legislaţiei la reconstrucţia imobilului. În 2008, alte 1,2 mln. lei au fost alocate de la bugetul de stat pentru reconstrucţie. Majoritatea istoricilor contestă mitul şi valoarea istorică ale lui Serghei Lazo.

4. Conacul familiei Bagdasarov din Piatra, Orhei

A aparţinut familiei de nobili armeni Bagdasarov, despre care se spune că au venit în Basarabia din Turcia, odată cu Manuc Bei. La începutul secolului al XX-lea era o gospodărie tipică pentru o familie de nobili, incluzând ferme de păsări, porci, vite şi oi, precum şi terenuri de vii şi livezi. Astfel, complexul era destul de extins, fiind ocupat de acareturi de tot felul, plus o cramă în spatele conacului şi un lac în faţă. Locuitorii mai în vârstă îşi amintesc că boierul avea şi un garaj pentru maşină şi tractoare, precum şi o minicentrală electrică. După 1944, conacul a fost o vreme închisoare, după care fermele colhozului „Serghei Lazo”, depozit de cereale, iar bucătăria, o anexă la clădirea principală, este şi astăzi sediu pentru brigada de tractoare. După 1990, nepoţii boierului de la Odesa au venit să vadă ce a rămas din conac.

5. Conacul familiei Donici din satul omonim, Orhei

Datează din secolul al XIX-lea şi are o arhitectură modestă, apropiată de cea a caselor ţărăneşti. Include un parc şi capela familiei Donici. Aici a crescut Alexandru sau Alecu Donici (1806-1866) – clasic al literaturii române, fabulist şi traducător. Conacul din Bezeni, vechea denumire a localităţii, a fost o vreme şcoală după care, în 1976, a fost reorganizat în casă-muzeu. Colecţiile includ articole de uz casnic şi publicaţii ale timpului, precum şi documente şi fotografii legate de viaţa lui A. Donici.

6. Conacul familiei Balioz din Ivancea, Orhei

A fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la comanda boierului armean Carabet Balioz, despre care se spune că a fost administratorul şi ginerele lui Manuc Bei. Lucrările au fost începute în 1852 şi finisate peste 21 de ani, în 1873. Conacul include şi un parc, de 7 ha, cu castani, brazi, tei, precum şi plante exotice pentru RM. De asemenea, aici mai există un turn de apă pe trei niveluri, hambare, pivniţe, moară, grajduri, fierărie şi alte anexe. În 1941, urmaşii lui Balioz s-au refugiat peste Prut, iar conacul a fost folosit de noua administraţie ca spital militar, baie, bibliotecă, precum şi în alte scopuri. O parte din averea boierului a fost furată şi dezasamblată de localnici. În 1975 a fost luat sub protecţia statului, iar în 1984 complexul a fost transformat în Muzeul Meşteşugurilor Populare, filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. În acelaşi an au început lucrările de restaurare a conacului, care aşa şi nu au fost finisate. Şi astăzi acest conac se află în restaurare, iar terenul şi anexele – în litigiu. În 1996, Ministerul Culturii şi Ministerul Agriculturii au transmis la balanţa Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală toate construcţiile complexului, care se aflau în gestiunea Gospodăriei Agricole „Ivancea” (moara cu abur şi oloiniţa, casa morarului, depozite, grajduri şi alte construcţii gospodăreşti), toate aflate într-o stare deplorabilă. În 2006, „Casa Vinului” SRL a început un alt proiect de restabilire a conacului. Numai că ţăranii din localitate dispută acum cota-parte din terenurile şi anexele transmise de fosta gospodărie agricolă muzeului.

7. Conacul familiei Ciolac-Malski din Bahmut, Călăraşi

A fost construit în secolul al XIX-lea în stil neoclasic. În forma iniţială dispunea de o alee de marmură, străjuită simetric de două rânduri de castani şi pini. Includea un parc cochet cu arbori şi arbuşti exotici şi un lac. Actualmente, conacul este prefăcut într-un morman de gunoi.

8. Conacul familiei Ralli din Dolna, Străşeni

Datează de la începutul secolului al XIX-lea şi a aparţinut familiei Ralli. Are o arhitectură tradiţională şi este cunoscut, mai ales, ca locul pe care îl frecventa poetul rus A. S. Puşkin, între anii 1820-1823, în timpul exilului său în Basarabia. Anume acest aspect a salvat conacul de la distrugere şi i-a oferit protecţionism din partea statului sovietic şi a guvernărilor care au urmat după independenţă. În 1849, Ivan, unul dintre cei cinci fii Ralli, cu care Puşkin s-a aflat în relaţii bune, construieşte o nouă biserică în sat şi restaurează gospodăria veche a tatălui său. După venirea ruşilor, în 1946, conacul este transformat în muzeu, ulterior devenind filială a Casei-muzeu „A. S. Puşkin” din Chişinău. În anii ’70 ai secolului al XX-lea este reconstruit radical. Majoritatea exponatelor muzeului sunt aduse de la Sankt Petersburg şi Chişinău. În ultimii ani, clădirea a mai suferit o reconstrucţie, cu suportul Companiei ruse „Lukoil”.

9. Conacul familiei Gonata din Zberoaia, Nisporeni

A fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind proprietatea moşierului Alexandru Gonata. O vreme aici a locuit ginerele boierului, unul dintre cei mai în vârstă doctori de pe crucişătorul „Nazarin”, C. N. Crăciunescu, decedat în Războiul Ruso-Japonez, în 1905. În perioada sovietică a fost folosit ca spital sătesc, fără a fi protejat de stat.

10. Conacul din Răspopeni, Şoldăneşti

Datează din secolul al XIX-lea. Nimeni de la Academia de Ştiinţe a R. Moldova şi Ministerul Culturii nu i-a studiat istoria şi nu ştie cui a aparţinut. Localnicii îi spun „curtea lui Andriano”. În perioada sovietică a fost spital, acum este abandonat.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *