Privită în contextul geopolitic regional, dar și pe fundalul așteptărilor legate de summit-ul de la Vinius din toamna acestui an, această vizită – absolut neimportantă în altă situație – în cazul dat comportă o semnificație simbolică. Prin această vizită, R. Moldova, cu toată retorica ei proeuropeană , a confirmat că aparține spațiului spritual-cultual pravoslavnic reprezentat și controlat de „sfânta Rusie”.
Deși în actualul sistem politic al R. Moldova funcția de președinte este una butaforică iar Timofti este băiatul de mingi al liderilor coaliției de guvernământ, în relațiile externe el reprezintă statul R. Moldova. Rușii acum au un motiv real să-și frece mâinile de bucurie, obținând prin această escapadă a lui Timofti la Kiev o carte importantă în viitorul poker politic cu Chișinăul. Prin prezența lui Timofti la celebrarea a 1025 de ani de la creștinarea Rusiei Kievene, Moldova și-a recunoscut statutul de satelit al Federației Ruse și a asigurat Moscova că ea, R. Moldova, recunoaște și acceptă actualul statut al Mitropoliei Moldovei ca structură subordonată Patriarhiei Bisericii ruse. Într-un sens mai larg, participarea președintelui moldovean la manifestările politico-religioase din capitala Ucrainei a confirmat faptul că R. Moldova este o parte a lumii vestice, circumscrisă cultural, istoric și religios spațiului pravoslavnic rusesc.
La manifestările de la Kiev au participat patru șefi de stat – președintele Ucrainei, Victor Ianukovici, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și președintele Serbiei, Tomislav Nikolić. Salutându-i pe aceștia, patriarhul Kiril i-a numit „președinți ai țărilor pravoslavnice frățești”. Asta a vrut Moldova să audă acum, în ajunul summit-lui de la Vilnius? Ce și cine a împins R. Moldova să participe la aceste manifestări religioase din capitala Ucrainei, în situația când au evitat să participe, de exemplu, Belarus (cu 80 de procente de ortodocși subordonați Bisericii Ruse) și România, cea mai mare țară ortodoxă din Europa? Care au fost rațiunile politice, tactice și strategice ale acestui gest?
Evident, la aceste întrebări vom auzi un răspuns cunoscut: Moldova e țară mică și trebuie să facă diplomație inteligentă, că Ucraina e țară mare și importantă, că trebuie să folosim orice prilej pentru a fi prezenți și a comunica cu conducerea acestei țări, că a critica această vizită înseamnă a nu pricepe nimic în finețurile artei diplomatice, ba chiar e o dovadă de extremism politic ș.a.m.d. E un refren cunoscut…
Toate aceste „raționamente” sunt pentru naivi. Avem ceea ce avem și respectiva vizită poate fi „citită” într-un singur fel. Mesajul ei trebuie căutat în ceea ce Dan Dungaciu numea sindromul „Prea multă Românie”, numai că reformulat în alți termeni: „Prea multă Europă”. Iar când există prea multă Europă, echilibrul poate fi restabilit cu „mai multă Rusie”. Sau „mai multă Asie”, că e același lucru. Asta a sugerat R. Moldova înainte de summit-ul de la Vilnius…
P.S. Potrivit unui comunicat al președinției, N. Timofti a discutat cu președintele Ucrainei chestiunile legate de finalizarea demarcației frontierei de stat dintre cele două țări, proprietățile moldovene de pe teritoriul Ucrainei și alte probleme din domeniile energetic și ecologic. Nu știu cum dumneavoastră, dar pe mine mă umflă râsul citind aceste rânduri…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
